Cutia neagră reprezintă una dintre cele mai esențiale inventii ale aviației contemporane, un dispozitiv care a protejat nenumărate vieți prin salvarea informațiilor critice legate de zbor. Spre surprinderea multora, cutia neagră nu este chiar neagră, ci portocalie sau roșie, facilitând astfel identificarea ei după un accident. Denumirea „cutie neagră” provine probabil din terminologia tehnică, referindu-se la un aparat a cărui funcționare internă rămâne necunoscută sau complexă.
David Warren (1925 – 2010), un om de știință australian, este cel care a inventat cutia neagră. Povestea sa este legată de o dramă personală: în 1934, tatăl său a decedat într-un accident aviatic inexplicabil, iar acest incident l-a determinat să dezvolte un dispozitiv care să înregistreze atât datele de zbor, cât și conversațiile din cabina de pilotaj, cu scopul de a preveni astfel de tragedii în viitor.
Warren s-a dedicat studierii siguranței aviației într-o epocă de expansiune rapidă și inovație în aviația australiană. În 1953, a fost numit cercetător principal la Laboratoarele de Cercetare Aeronautică din Melbourne, având sarcina de a investiga explozia unui nou avion de linie, Havilland Comet, care se îndrepta spre Australia, existând suspiciuni că rezervorul de combustibil ar fi explodat. Aceasta s-a dovedit a fi o informație falsă și l-a determinat pe Warren să reflecteze că, dacă s-ar fi putut obține o înregistrare a dialogurilor din cabină, misterul accidentului ar fi putut fi elucidat rapid, fără speculații.
În 1956, Warren a dezvoltat primul prototip operațional al cutiei negre, denumit „Flight Memory Unit”. La început, propunerea sa a fost refuzată de autoritățile australiene, dar ulterior, Marea Britanie a recunoscut valoarea invenției. Până în anii ’60, cutia neagră a devenit o cerință standard pe aeronavele comerciale din întreaga lume.
**Cum funcționează cutia neagră? Tehnologia din spatele supraviețuirii extreme**
Cutia neagră nu este un singur aparat, ci constituie două elemente distincte: Cockpit Voice Recorder (CVR) – care face înregistrări ale discuțiilor din cabină și sunete relevante; și Flight Data Recorder (FDR) – care stochează sute de parametri tehnici, precum viteza, altitudinea și poziția comenzilor.
Printre caracteristicile esențiale ce garantează integritatea cutiei negre se numără rezistența la impact – poate suporta forțe de până la 3.400 G (de 3.400 de ori gravitația Pământului), rezistența la temperaturi de până la 1.100°C timp de o oră, și rezistența la presiune subacvatică – poate emite semnale sonore (ping-uri) timp de 30 de zile la adâncimi de până la 6.000 de metri. Materialele utilizate includ oțel inoxidabil și titan, iar cutia beneficiază de un strat izolant termic.
Cutia neagră este considerată a fi principalul martor în investigarea cauzelor accidentelor aviatice, fapt demonstrat de-a lungul timpului în câteva dintre cele mai mari calamitate aviatice, cum ar fi accidentul de la Tenerife (1977) – cea mai gravă catastrofă aeriană din istorie, când două avioane Boeing 747 s-au ciocnit pe pistă din cauza ceții și a unei neînțelegeri în comunicare. Cutia neagră a confirmat că pilotul unuia dintre aeronave a decolat fără permisiune. De asemenea, în cazul Zborului Air France 447 (2009) – cutia neagră, recuperată după doi ani, a arătat că senzorii de viteză au fost blocați de gheață, ceea ce a dus la pierderea controlului. Zborul Malaysia Airlines MH370 (2014) – deși cutia neagră nu a fost recuperată, incidentul a determinat implementarea unor tehnologii mai avansate.
