Dalai Lama trebuie să-și „corecteze” opiniile politice, au spus oficialii chinezi

Reprezentanții Chinei susțin că Dalai Lama trebuie să-și „corecteze temeinic” opiniile sale politice. Aceasta este condiția impusă de chinezi pentru a permite reluarea legăturilor liderului religios cu guvernul Chinei. Dalai Lama s-a întâlnit cu un grup de parlamentari americani.

Declarația aparține purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, potrivit Reuters.

„În ceea ce privește contactul și negocierile dintre guvernul central al Chinei și al 14-lea Dalai Lama, politica noastră a fost consecventă și clară. Al 14-lea Dalai Lama trebuie să reflecteze în mod fundamental și să-și corecteze temeinic opiniile politice”, a declarat Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, în cadrul unei conferințe de presă.

Mai mulți parlamentari americani care s-au întâlnit cu Dalai Lama

Mai mulți parlamentari americani care s-au întâlnit cu Dalai Lama în India au declarat că nu vor permite Chinei să influențeze alegerea succesorului său.

Beijingul îl numește lider separatist pe Dalai Lama. Liderul spiritual a fugit din Tibet în 1959 după o revoltă tibetană eșuată împotriva dominației chineze. Ulterior, părțile au mai avut contacte, dar discuțiile au stagnat începând din 2010.



Postari asemanatoare :