Curea ornamentată de aur, dezgropată de un fermier ceh

Un fermier a dezgropat o curea ornamentată de aur în apropierea orașului Opava din regiunea Moravia-Silezia a Cehiei.

La o inspecție inițială, s-a presupus că obiectul este o diademă, un tip de coroană sau bentiță purtată ca simbol al autorității de către elita conducătoare.

Având 49 de centimetri lungime, 9 cm lățime și cântărind 56,5 grame, cercetătorii spun acum că obiectul este o curea ornamentată de aur care datează din Epoca Bronzului Mijlociu până la Târzie.

O curea ornamentată de aur decorată cu cercuri

Centura este realizată dintr-un aliaj metalic subțire, cu o compoziție de peste 84% aur, mai puțin de 15% argint și urme de alte elemente, precum cuprul. Artizanii au decorat suprafața cu o serie de cinci cercuri concentrice mari, mărginite de cercuri concentrice mai mici și un decor de margine închis.

Pentru a stabili dacă cureaua a fost realizată de artizani locali sau provine din regiunile locuite de Cultura Carpatică sau Balcanică este nevoie de investigații suplimentare, totuși, arheologii sugerează că artefactul datează din perioada Culturii Urnfield, în jurul anilor 1300-750 î.Hr., scrie Heritage Daily.

Această estimare se bazează pe o examinare preliminară a decorațiunilor obiectului, care sunt comparabile cu ornamentația găsită în culturile preistorice din perioada Culturii Urnfield.

Cui i-a aparținut centura?

Vorbind pentru radioul ceh, : „Centura trebuie să fi aparținut cuiva din înalta societate, deoarece acest tip de producție nu era obișnuit. Prin urmare, proprietarul său trebuia să fie cineva stimat”, a spus Jiří Juchelka pentru un post de radio ceh.

Centura a fost trimisă la Muzeul din Bruntál pentru conservare, unde va fi adăugată la colecția muzeului și va fi expusă publicului.

Vă recomandăm să citiți și:

O ancoră antică a fost găsită pe fundul Mării Nordului. Cât de veche este?

Cercetătorii au descoperit epava navei care a trimis un avertisment către Titanic

Cacao, alimentul sacru al mayașilor, nu era destinat exclusiv elitelor

Orașele mayașe, contaminate cu mercur. Descoperirea tulburătoare făcută de arheologi



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.