Cuprul a devenit „noul petrol”

Lumea riscă „să rămână fără cupru” pe fondul creșterii deficitelor de ofertă și cerere, potrivit Bank of America, iar prețurile ar putea atinge 20.000 de dolari pe tonă până în 2025.

Într-o notă, strategul de mărfuri al Bank of America, Michael Widmer, a evidențiat că stocurile măsurate în tone se află acum la niveluri observate acum 15 ani, ceea ce înseamnă că acoperă în prezent puțin peste trei săptămâni de cerere. Acest lucru se întâmplă pe măsură ce economia globală începe să se deschidă.

„Legat de aceasta, prognozăm deficite ale pieței cuprului și scăderi suplimentare ale stocurilor, anul acesta și următorul”, a spus Widmer.

Widmer a subliniat, de asemenea, că o creștere a volatilității care rezultă din scăderea stocurilor nu este lipsită de precedente, printre care nichelul în perioada 2006/7 când prețurile au cresccut cu peste 300%.

Cuprul ar putea ajunge la 20.000 de dolari pe tonă

Având în vedere mediul fundamental și stocurile epuizate, cuprul ar putea ajunge la 20.000 de dolari pe tonă pentru prima dată în ultimul deceniu.

După deficitele din 2021 și 2022, BofA se așteaptă ca piața cuprului să se reechilibreze în 2023 și 2024, potrivit CNBC.

Odată cu redresarea economică mai largă, cererea de cupru este, de asemenea, stimulată de rolul său vital într-o serie de sectoare industriale în creștere rapidă, cum ar fi bateriile vehiculelor electrice și semiconductorii.

Prețurile mărfurilor tranzacționate la bursă au crescut cu 3% în aprilie, ducând la creșterea indicelui global cu 80% dinredd aprilie 2020.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.