Cum va influența rezultatul alegerilor din SUA explorarea spațială?

În ultimii ani, SUA a făcut investiții masive pentru o nouă aselenizare.

În ciuda faptului că campania electorală pentru președinția Statelor Unite s-a dovedit acerbă, explorarea spațială și viitoarele planuri ale NASA nu au reprezentat aspectele pe care cei doi candidați să le discute în dezbateri sau în întâlnirile cu susținătorii lor, notează Space. În acest punct, analiștii din domeniul aero-spațial se întreabă care va fi poziția viitorului președinte față de spațiu.

Donald Trump

În timpul mandatului, Trump s-a arătat destul de interesat de spațiu și de potențiale interese americane cu privire la acesta. Astfel, a semnat cinci directive diferite privind politica spațială. Primul dintre ele, care a modificat și actualizat o directivă emisă de președintele Barack Obama în 2010, a pus bazele programului Artemis.

NASA lucrează pentru a atinge aceste obiective prin intermediul programului său Artemis de explorare selenară cu echipaj uman, care își propune să stabilească o prezență umană durabilă pe și în jurul Lunii până în 2028. Prima aterizare Artemis cu echipaj este în prezent programată pentru 2024, un plan de acțiune ambițios anunțat de Vicepreședintele Mike Pence în 2019 .

Două dintre celelalte directive ale președintelui privind politica spațială urmăresc simplificarea reglementării industriei spațiale comerciale și a protocoalelor pentru controlul traficului spațial. Un altul are ca scop consolidarea securității cibernetice pentru sistemele spațiale și încă un altul a îndrumat Departamentul Apărării să creeze Forțele Spațiale, fondate în anul 2019.

Forța Spațială funcționează oficial de mai puțin de un an, deci nu este clar în acest moment cât de mult va schimba modul în care SUA își desfășoară activitatea în spațiu, mai ales având în vedere că multe dintre atribuțiile sale sunt cele pe care le-a îndeplinit odată Forțele Aeriene.

Dacă un al doilea mandat Trump va arată ca primul, probabil că ne putem aștepta la punerea accentului asupra comercializării spațiului, inclusiv utilizarea resurselor din afara Pământului, dar și la extinderea programelor pe care NASA le desfășoară în prezent.

Joe Biden

O discuție despre politica spațială a lui Joe Biden este, desigur, mult mai speculativă, dar putem face câteva presupuneri în acest sens. De exemplu, unii experți au prezis că politica spațială americană nu se va schimba dramatic dacă Biden câștigă alegerile. Astfel de prognoze citează adesea Platforma oficială a Partidului Democrat, care promite sprijinul continuu pentru NASA și explorarea spațială.

O administrație Biden ar putea fi, de asemenea, destul de prietenoasă cu eforturile comerciale de zbor spațial. La urma urmei, Biden a ocupat funcția de vicepreședinte în timpul administrației președintelui Barack Obama, ale cărui cereri de buget federal au îndreptat NASA să externalizeze operațiunile de pe orbită joasă a Pământului către companiile private. Programul de echipaj comercial al NASA a început și a funcționat în 2010 și a acordat contracte de transport către SpaceX și Boeing în 2014.

Citește și:

Acordurile Artemis, care vizează inclusiv exploatarea Lunii, semnate de opt state. Rusia și China nu sunt printre ele

Zeci de miliarde de dolari pentru programul Artemis care vizează retrimiterea oamenilor pe Lună

Forțele Spațiale ale SUA iau în calcul construirea unei baze selenare

Forţele Spaţiale ale SUA primesc prima „armă”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.