Cum va fi vremea în prima jumătate a lunii februarie. Temperaturile încep să scadă din nou

Prima săptămână va aduce temperaturi ridicate în apoape toate zonele din România, dar de lunea viitoare se va răci, au transmis meteorologii.

Banat

În prima săptămână vremea se va încălzi treptat și se vor înregistra valori termice mult mai ridicate decât în mod normal la această dată. Media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul a 15 grade, iar a minimelor va atinge 4…5 grade. În cea de a doua sătămână se va răci, astfel încât în ultimele zile media maximelor termice va fi între 2 și 6 grade, iar a minimelor între -6 și -2 grade. Vor fi precipitații slabe, izolat în prima parte a intervalului și pe arii mai extinse în cea de a doua.

Crișana

Vremea va intra într-un proces de încălzire până spre sfârșitul primei săptămâni, când media temperaturilor maxime se va situa între 10 și 14 grade, iar a minimelor între 3 și 6 grade. În cea de a doua săptămână se va răci treptat, mai ales în ultimele zile; în general, media maximelor termice va fi de 3…5 grade, iar a minimelor de -6…-3 grade. Vor fi precipitații slabe, izolat în prima parte a intervalului și pe arii mai extinse în cea de a doua.

Transilvania

Până în data de 5 februarie vremea se va încălzi, iar temperaturile vor fi în creștere. Media maximelor va urca de la 4…5 grade, până la 10…13 grade, iar a minimelor de la -1…0 grade, până spre 3…4 grade. În intervalul următor se va răci treptat, astfel că, după data de 10 februarie, media temperaturilor maxime va coborî spre 2…3 grade, iar a minimelor până la -9…-8 grade. Trecător vor fi precipitații în general slabe cantitativ, izolat până în data de 5…6 februarie, apoi pe arii mai extinse.

Maramureș

Vremea va intra într-un proces de încălzire până în jurul datei de 5 februarie, când media temperaturilor maxime va atinge 9…11 grade, iar a minimelor 2…4 grade. Apoi se va răci treptat, mai ales după data de 9 februarie, când media maximelor se va situa în general între 1 și 4 grade, iar a minimelor între -8 și -4 grade. Temporar vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi.

Moldova

Vremea se va încălzi până în jurul datei de 5 februarie, când media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar a minimelor va atinge 3…4 grade. Ulterior se va intra într-un proces de răcire, treptat maximele se vor apropia de pragul înghețului, minimele vor coborî sub acesta, iar media lor se va situa în general între -8 și -4 grade. Pe alocuri vor fi precipitații, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului, precum și între 6 și 11 februarie.

Dobrogea

În prima săptămână media temperaturilor maxime va avea variații între 7 și 13 grade, iar a a minimelor între 2 și 7 grade. În cea de a doua săptămână se va răci astfel că în ultimele zile din interval media maximelor termice va fi cuprinsă între 1 și 4 grade, iar a minimelor între -5 și -2 grade. Temporar vor fi precipitații la începutul intervalului și din nou după data de 6 februarie.

Muntenia

Valorile termice diurne vor fi în creștere până în data de 5 februarie, când media maximelor va atinge 13…15 grade, apoi vor scădea, astfel că spre sfârșitul intervalului aceasta nu va mai depăși 4…6 grade. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative în prima săptămână și vor atinge în medie 2…4 grade, dar în cea de a doua vor scădea, pentru ca în ultimele zile, în medie, valorile termice să scadă sub -5…-4 grade. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată la începutul intervalului și după data de 6 februarie, potrivit Mediafax.

Oltenia

Vremea va intra într-un proces de încălzire până în data de 5 februarie, când temperaturile maxime vor atinge, în medie, 14…16 grade. Ulterior se va răci treptat, iar între 10 și 14 februarie media maximelor termice se va menține, în general sub 5…6 grade. Temeraturile minime vor fi relativ constante în prima săptămână și se vor situa în jurul a 3 grade, apoi vor scădea, iar la sfârșitul intervalului de prognoză media lor va putea coborî sub -5 grade. Temporar vor fi precipitații, cu o probabilitate mai mare între 6 și 11 februarie.

La munte

Media temperaturilor maxime va fi pozitivă în prima săptămână, cu valori de până la 5…6 grade, apoi va deveni negativă, iar în ultimele zile va fi cuprinsă în general între -6 și -3 grade. Media minimelor termice se va menține sub zero grade, iar cel mai frig va fi spre sfârșitul celei de a doua săptămâni când aceasta va scădea sub -10 grade. Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.