Când apare un nou-născut, discuțiile se desfășoară instantaneu: „Are ochii tatălui”, „E copia mamei”, „Parcă e bunica reîncarnată”. Însă, dincolo de aspectele fizice, o altă întrebare provoacă mereu curiozitatea părinților și bunicilor: „De unde a moștenit inteligența?”. Știința contemporană oferă acum un răspuns – dar acesta este mai complicat decât pare.
Pentru cei care considerau că inteligența este pur și simplu rezultatul norocului genetic, studii recente oferă o viziune mai detaliată. Se pare că o parte semnificativă din ceea ce numim „IQ” este moștenită, însă mediul de viață joacă un rol esențial în dezvoltarea acestei inteligențe.
Inteligența nu se limitează la un singur „gen genetic”
În contrast cu noțiunea simplistă a unui „gen al inteligenței”, cercetătorii au descoperit că inteligența este produsul unei rețele complexe de gene. Nu există un factor singular ce declanșează inteligența, ci o colaborare genetică care contribuie la formarea potențialului cognitiv.
Studii arată că aproximativ 50% din capacitatea noastră intelectuală este influențată de factorii genetici. Cealaltă jumătate se construiește zilnic: prin experiențele vieții, educație, interacțiuni și mediu. La fel ca ingredientele unei prăjituri, genele constituie fundamentul, dar gustul final depinde de rețetă, de cuptor și de abilitățile bucătarului.
Howard Gardner, un psiholog de renume, a demonstrat că inteligența nu este unică, ci diversificată. Există inteligență lingvistică, logică, muzicală, emoțională, interpersonală și multe altele – fiecare individ având combinații unice. Nu există doar un singur tip de „inteligență”, iar instituțiile educaționale moderne au început să-și adapteze abordările în funcție de această diversitate.
Ce sugerează genetica: mama are un rol crucial, dar nu exclusiv
Cercetările recente în domeniul geneticii sugerează că multe gene asociate dezvoltării inteligenței sunt situate pe cromozomul X. Asta înseamnă, pe scurt, că mamele, având doi cromozomi X, pot transmite mai multe gene legate de inteligență decât tații, care au doar un cromozom X.
Această observație a generat atât interes, cât și controverse. Deși nu constituie o regulă absolută, ar putea explica de ce anume unele trăsături cognitive par să provină mai frecvent din partea maternă.
În ciuda acestei influențe genetice, cercetătorii subliniază că aceasta nu este totul. Dezvoltarea abilităților cognitive este profund influențată de interacțiunile dintre copil, părinți, educatori, colegi și mediul social. Cu alte cuvinte, chiar dacă mama ar transfera mai multe gene legate de inteligență, tatăl are un impact esențial în formarea copilului prin exemplu, suport și stimulare.
IQ-ul: între moștenire și dezvoltare
Prin urmare, întrebarea „De la cine moștenește copilul inteligența?” nu are un răspuns simplu. Din punct de vedere genetic, este posibil ca mama să aibă o influență mai mare asupra transmiterii potențialului intelectual, însă acest potențial nu se activează automat. Trebuie să fie nutriționat, încurajat și dezvoltat într-un mediu propice.
IQ-ul unui copil este rezultatul unei combinații subtile între ceea ce a moștenit genetic și ceea ce experimentează zilnic. Iar acest aspect ar trebui să inspire toți părinții să se implice activ în dezvoltarea cognitivă a copiilor lor, indiferent de moștenirea genetică.
