Cum se îmbrăcau femeile în 1939 pentru a merge la schiat?

În perioada interbelică, în România, practicarea schiului, atât ca activitate turistică, cât și sportivă, s-a dezvoltat considerabil. Nu doar bărbații erau cei care se bucurau de plăcerea și libertatea pe care o oferă schiatul, tot mai multe femei erau atrase de acest sport.

La doi ani după terminarea Primului Război Mondial se reiau în România concursurile de schi organizate de Comisia Sporturilor de Iarnă din cadrul Federației Societăților Sportive din România (FFSR). Un an mai târziu, în 1921, la Sinaia se desfășoară primul Campionat Național de schi cu probe de fond, coborâre, sărituri, etc.

Treptat încep să se  desfășoare concursuri de schi pentru toate disciplinele și categoriile în mai multe zone din țară, precum Poiana Brașov, Predeal, Păltiniș, Vatra Dornei. În 1931 este înființată Federația Română de Schi, fiind afiliată la Uniunea Federațiilor Sportive din România (UFSR).

Membri ai Familiei Regale din România, pasionați de schi

Și numeroși membri ai Familiei Regale din România practicau schiul. Regele Carol al II-lea era un schior pasionat, există numeroase fotografii cu el pe pârtiile de schi, împreună cu fiul său, Mihai, pe atunci Mare Voievod de Alba Iulia.

Mai mult chiar, pasiunea pentru schi a principelui Nicolae (fratele mai mic al regelui Carol al II-lea) l-a determinat pe acesta să întocmească un manual denumit, „Tehnica alpină pentru toţi”, pentru deprinderea tainelor acestui sport.

Principesa Ileana s-a îndrăgostit și ea de schi pe când era studentă la Școala de Educație Fizică din București (viitoarea Academie Națională de Educație Fizică). Pe atunci, taberele de iarnă ale Școlii erau organizate la Predeal, iar traseul pentru schiat trecea peste vechea frontieră austro-ungaro-română.

„Mi-am mai cumpărat o așa numită Windjacke

Revista „Realitatea Ilustrată”, în numărul 675, din data de 26 decembrie 1939, publică un articol despre cum trebuia să arate echipamentul unei femei pentru a practica schiul.

Hainele, în mare parte, erau realizate la croitor și făcute dintr-o stofă groasă bleumarin. Pe lângă acestea trebuia achiziționată și o haină confecționată dintr-un material impermeabil. Autoarea articolul mergea și ea pentru prima dată la schi, așa că a apelat la sfaturile unei „vechi și încercate sportive”:

„În sfârșit, a nins din abundență. Vom putea pleca, de Sărbători, în munți. Sportivele cu experiență nu vor avea decât să-ți revizuiască echipamentul de sky, pe câtă vreme începătoarele vor trebui abia să alerge prin oraș, după cumpărăturile necesare. Trebuie să vă mărturisesc că și eu plec anul acesta pentru prima oară la sky. Mi-am comandat deci la un croitor un pantalon lung – cei scurți să-i poarte fetițele, ca să-și poată arăta ciorapii multicolori – de lână din stofă groasă bleumarin şi o haină bărbătească din aceeaşi stofă. Mi-am mai cumpărat o așa numită Windjacke dintr-un material impermeabil, prevăzută cu glugă și un fermoir care o închide de sus până jos. Voi lua cu mine cele două pulovere groase – pe care mi le-am făcut singură, din timp – rucksackul şi bocancii. O pereche de șosete groase de lână, căptușite cu blană şi o caschetă, au completat echipamentul”.

Schiul și petrecerile

Și atunci, ca și acum, schiul de Sărbători făcea casa bună cu petrecerile organizate în serile friguroase de iarnă. Dar nu toată lumea dorea să amestece lucrurile. Este și cazul autoarei articolului, care prefera aerul curat al munților acoperiți de zăpadă, distracțiilor cu muzică și jazz.

„M-am sfătuit cu o prietenă – veche şi încercată sportivă – în privința restului de bagaj pe care trebuie să-l iau. Mi-a spus, să iau cu mine, pentru orice eventualitate, o rochie de după-amiază și una de seară, pentru cazul când tovarășii vor vrea să coboare în oraș, să petreacă una din serile de Sărbători. Cred însă că eu voi prefera să rămân la cabană – distracții cu muzică de jazz și lume multă am și la București – pentru aerul curat al munților acoperiți cu zăpadă voi trebui să mai aștept un an”, nota ea la finalul articolului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum trebuiau să se îmbrace femeile în iarna anului 1930 pentru a fi la modă?

Un somn de bună calitate face femeile să fie mai ambițioase la locul de muncă

De ce bărbații îmbătrânesc mai repede decât femeile?

Cum ajută o tehnologie finanțată de NASA femeile aflate la menopauză?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.