Cum reușesc hackerii tot mai ingenioși să scoată toți banii din bancomate. Țări europene sunt vizate

O mare companie de servicii cu bancomate a transmis un avertisment. Hoții au descoperit o nouă modalitate prin care pot „trage lozul cel mare” la bancomate, astfel că reușesc să scoată toți banii din  aparate.

„Jackpotting” implică atașarea unor dispozitive numite „cutii negre” pentru a deschide interfețele de programare din interiorul aparatelor ATM astfel încât să fie trimise comenzi, forțând aparatele să „scuipe” toți banii aflați înauntru.

Potrivit unui comunicat transmis de compania multinațională pentru soluții bancare Diebold Nixdorf, hackerii au găsit o nouă cale de a pune mâna pe sume enorme de numerar.

Cum acționează hackerii

Metodele implică de obicei o combinație de forță brută și soluții cibernetice.

„În cadrul incidentelor recente, atacatorii s-au concentrat pe sistemele exterioare și au distrus părți din bancomat pentru a obține acces fizic în compartimentul principal”, arată comunicatul. După ce au ajuns în interiorul ATM-ului, hoții au implementat dispozitive USB speciale astfel încât să activeze operațiuni de eliberare numerar.

Bancomatele din anumite țări europene sunt vizate de hackeri

Potrivit companiei Diebold Nixdorf, noua schemă are loc mai mult în „anumite țări europene” și pare să afecteze un anumit tip comun de aparate ATM.

Strategiile anterioare de „jackpotting” implicau folosirea cutiilor negre cu ajutorul cărora hoții puteau să schimbe și suma maximă pe care bancomatul erau autorizat să o elibereze.

Există totuși și un lucru bun, după cum transmite Futurism. Noua metodă a hackerilor nu pare să vizeze extragerea de informații bancare personale, după cum s-a întâmplat în trecut în astfel de cazuri.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Hackerii ruşi încearcă să fure informaţii privind dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID-19

Hackerii pot ataca câteva zeci de mii de imprimante din cauza unei vulnerabilități

Hackeri chinezi şi iranieni, suspectaţi de spionaj asupra cercetărilor din SUA pentru un vaccin

Incident în spaţiu: sonda Voyager 2, atacată de hackeri?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.