Ibn Hazm (n. 994 – d. 1064) a fost un gânditor polivalent andaluz care a redimensionat granițele reflecției islamice medievale. Născut în Córdoba, centrul cultural al Califatului Umayyad, Hazm a avut parte de o educație selectă, specifică elitei politice – incluzând teologie, filosofie greacă, medicină și poezie arabă. Totuși, drumul său a fost influențat de prăbușirea brutală a califatului în 1013, un eveniment care l-a transformat din aristocrat în fugar, iar ulterior în dizident intelectual.
Primii săi ani i-a petrecut în atmosfera sofisticată a palatelor din Córdoba, unde se întâlneau cei mai buni poeți, medici și savanți ai timpului, o lume privilegiată ce avea să se destrame rapid. La 19 ani, Ibn Hazm a fost martor la căderea califatului umayyad, la violențele ce au urmat și la exilul forțat al familiei sale, trăiri traumatizante ce l-au influențat profund și care, de asemenea, au conturat viitorul său intelectual.
Contribuția sa principală a fost în sfera dreptului islamic. Școala zahirită pe care a promovat-o Ibn Hazm nu reprezenta doar o metodă interpretativă, ci o adevărată revoluție epistemologică. Hazm respingea nu doar raționamentul analogic (qiyas), ci și consensul învățaților (ijma), considerând că aceste abordări distorsionează puritatea textului sacru. „Dacă Allah a comunicat clar, de ce să adăugăm presupuneri umane?” susținea el. Această rigiditate i-a atras ostracizarea din partea școlilor predominante malikite și hanefite.
(Hadithurile sunt povestiri despre cuvintele, faptele și aprobările tăcute ale Profetului Muhammad. În timp ce Coranul este privit ca fiind cuvântul direct al lui Allah, hadithurile reprezintă manualul de aplicare – cum se roagă, cum se desfășoară afacerile, cum să te comporți în căsnicie.
Însă aici se află dilema care l-a măcinat pe Ibn Hazm: de la Muhammad la scriitorii de hadithuri au trecut 200-300 de ani! Cum să distingi o tradiție autentică de una fabricată? Între timp, califii, politicienii și sectele religioase umflaseră hadithurile precum baloanele – fiecare adăugând „a spus Profetul…” la agendele lor. Ibn Hazm a realizat o selecție stringentă: doar lanțuri de transmisie impecabile – fără întreruperi, fără surse dubioase, verificarea caracterului naratorilor și absența contradicțiilor cu Coranul – orice hadith ce contrazicea revelația era eliminat. Din sutele de mii de hadithuri existente, Ibn Hazm a acceptat doar câteva mii ca fiind autentice.)
Dar Ibn Hazm nu era un simplu textualist. Mintea sa curioasă și analitică l-a determinat să exploreze alte domenii cu aceeași rigurozitate științifică. În perioadele de exil și persecuție, când viața sa era constant în pericol, a redactat Colierul Porumbiței, lucrarea sa despre iubire (Colierul Porumbiței), cunoscută în arabă sub numele Tawq al-Hamama, o combinație unică de psihologie, observație socială și autobiografie. Ibn Hazm analizează, printre altele, iubirea homosexuală – referindu-se la ea ca un fenomen natural, fără condamnare explicită, și gelozia – pe care o descrie ca o afecțiune cu simptome fizice (insomnie, pierdere în greutate).
