Psihopatia și suferința: O conexiune complexă ce ar putea clarifica absența empatiei
Psihopatia a fost frecvent legată de personaje sinistre asociate cu crime celebre, persoane narcisice sau figuri obscure din thriller-uri psihologice. Totuși, studiile recentelor în domeniul neuroștiinței indică faptul că trăsăturile psihopatice nu sunt doar atributul extrem al criminalilor. Ele sunt distribuite pe un spectru divers, manifestându-se în diferite intensități în cadrul populației. Aceste cercetări recente oferă perspective importante asupra modului în care psihopații percep suferința – și cum această percepție poate influența capacitatea de empatie.
Ce reprezintă trăsăturile psihopatice?
Trăsăturile psihopatice cuprind o absență a emoțiilor profunde, indiferența față de suferința altora, impulsivitatea și tendința de manipulare. Deși termenul „psihopat” este adesea folosit pe un ton negativ, în psihologie se referă la un set de caracteristici ce pot fi măsurate științific și care există pe un continuum. Astfel, o persoană nu este pur și simplu „psihopat” sau „non-psihopat”, ci se încadrează pe un spectru al acestor caracteristici.
Suferința, empatia și psihopatia: Cercetări recente
Un subiect din ce în ce mai studiat este legătura dintre abilitatea de a percepe suferința și empatia – fundația proceselor emoționale umane. Studiile sugerează că persoanele cu trăsături psihopatice pronunțate prezintă o percepție redusă a suferinței, atât în privința durerii proprii cât și atunci când observă suferința altora.
De exemplu, o cercetare publicată în 2022 a demonstrat că acești indivizi manifestă o activitate cerebrală scăzută în momentul în care sunt expuși la durere prin presiune. Un alt experiment, realizat într-un mediu controlat, a relevat că participanții cu trăsături psihopatice ridicate au tolerat mai bine durerea fizică și au evaluat-o ca fiind mai puțin intensă, deși răspunsurile fiziologice obiective (precum răspunsul conductanței pielii) nu au diferit de cele ale grupurilor de control.
Această disociere între percepția subiectivă a suferinței și răspunsul fiziologic sugerează că diferențele sunt probabil psihologice și nu fiziologice. Cu alte cuvinte, psihopații ar putea interpreta durerea diferit, ceea ce influențează ulterior modul în care procesează și empatizează cu suferința altora.
Relația dintre suferința personală și empatie
Creierul uman activează zone asemănătoare atunci când resimțim suferința fizică și când observăm suferința altora. Zonele implicate, cum sunt insula anterioară și cortexul cingulat anterior, contribuie atât la perceperea propriei suferințe cât și la recunoașterea și înțelegerea suferinței celorlalți. Dacă un individ simte mai puțin propria durere, este posibil ca aceste regiuni să nu fie suficient activate nici când observă durerile altora – ceea ce duce la o empatie redusă.
Această teorie este susținută de studii imagistice funcționale (fMRI) care arată că persoanele cu trăsături psihopatice accentuate au o activitate cerebrală diminuată în aceste zone cheie atunci când sunt expuse la imagini sau situații dureroase, inclusiv accidente sau leziuni suferite de alte persoane.
Empatia învățată versus reacția automată
Absența reacției la suferința altora nu este neapărat o alegere deliberată. Studiile arată că indivizii cu trăsături psihopatice ridicate nu doar că percep durerea ca fiind mai puțin intensă, ci și prezintă un răspuns fiziologic mai scăzut – un mecanism care s-ar putea desfășura fără control conștient.
De asemenea, există sugestii că acești indivizi pot recurge la strategii extrem de adaptare în fața fricii sau durerii. La copii cu trăsături psihopatice accentuate,
