Cum este influențat Pământul de gravitația Lunii și a Soarelui: mareele, principalul modelator al vieții

Cele două sfere pe care le vedem pe cer, în timpul zilei și a nopții, au o influență mult mai mare asupra animalelor și a plantelor de pe Pământ decât am putea crede. Atractia gravitațională a Soarelui și a Lunii pare să afecteze în mod direct activitatea florei și a faunei, deși mecanismele exacte prin care acest lucru se întâmplă rămân neelucidate, dezvăluie un nou studiu.

Cercetătorii sugerează că mareele gravitaționale, provocate de Lună și de Soare, pot schimba modul în care animalele și plantele dorm, se mișcă și cresc, independent de alți factori cum ar fi, spre exemplu, noaptea sau ziua. 

„Toată materia de pe Pământ, atât vie cât și inertă, este influențată de gravitația Soarelui și a Lunii, care se exprimă sub formă de maree”, a declarat biofizicianul Cristiano de Mello Gallep, de la Universitatea Campinas (UNICAMP) din Brazilia.

Mareele sunt responsabile de felul în care arată viața pe Pământ, în prezent

Potrivit studiilor, existența mareelor reprezintă principalul factor pentru care viața de pe planeta noastră arată, în momentul de față, așa. Cu siguranță, în lipsa lor, nu se știe dacă viața ar fi fost la fel, ori dacă ar fi existat. „Oscilațiile periodice prezintă două cicluri zilnice și sunt modulate lunar și anual de mișcările acestor două corpuri cerești. Toate organismele de pe planetă au evoluat în acest context”, au mai spus cercetătorii care s-au ocupat de acest studiu. 

Studiile curente au depins de altele mai vechi. Așadar, aceștia au luat în calcul informații anterioare și au încercat să le testeze veridicitatea, punându-le cap la cap. Într-un studiu din 1965 asupra izopodelor (crustacee mici, fără membrană osoasă), s-a observat că felul în care înoată aceste creaturi s-a modelat în funcție de fluxul mareelor ​​gravitaționale ale oceanului (cicluri de aproximativ 12,4 ore). Pentru a observa dacă tendința se menține, cercetătorii au mutat izopodele într-un mediu artificial, constatând că stilul de înot nu s-a schimbat, în ciuda faptului că ființele nu se mai aflau în ocean

Un alt studiu, de data aceasta din 2014, a analizat germinarea semințelor de floarea-soarelui. Experimentul a dovedit că fenomentul era, la rândul lui, influențat de gravitația Lunii și a Soarelui. 



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.