Cum au distrus autoritățile chineze un baraj pentru a elibera apele crescute din cauza ploilor torențiale

23Autoritățile din China centrală au distrus un baraj pentru a elibera apele tot mai crescute din urma inundațiilor din țară, care au făcut zeci de victime.

Televiziunea de stat CCTV a relatat că barajul de pe râul Chuhe din provincia Anhui a fost distrus cu dispozitive explozive la primele orele ale dimineții de 19 iulie. Autoritățile se așteaptă ca nivelul apei să scadă cu 70 de centimetri.

Nivelurile apelor multor râuri, inclusiv marele Yangtze, au fost neobișnuit de ridicate anul acesta din cauza ploilor torențiale.

Distrugerea barajelor și a digurilor pentru a elibera apă a fost un răspuns extrem folosit și în timpul celor mai grave inundații din China care s-au produs în 1998, atunci când peste 2.000 de oameni au murit și 3 milioane de locuințe au fost distruse.

Barajul celor Trei Defileuri și-a deschis porțile

Săptămâna trecută, Barajul celor Trei Defileuri de pe Yangtze a deschis trei porți pe măsură ce nivelul apei din spatele structurii imense a ajuns la mai mult de 15 metri peste nivelul de inundații.

În alte regiuni din China, armata și muncitorii au testat rezistența digurilor și le-au întărit cu saci cu nisip și pietre. Totodată, Poyang, cel mai mare lac de apă dulce al Chinei, a cauzat inundații în 15 sate și terenuri agricole în provincia Jiangxi. Peste 14.000 de oameni au fost evacuați.

Peste 150 de oameni au murit în urma inundațiilor din vara asta

Inundațiile sezoniere lovesc regiuni vaste din China în fiecare an, în mod special regiunile centrale și cele sudice, însă fenomenele meteorologice au fost mult mai severe în această vară. Peste 150 de oameni au murit sau sunt dați dispăruți în urma inundațiilor și alunecărilor de teren cauzate de ploile torențiale, potrivit Japan Times.

În jur de 1,8 milioane de persoane au fost evacuate, iar pierderile financiare au ajuns la peste 7 miliarde de dolari, potrivit Ministerului de Gestionare Urgentă.

Orașele mari au fost cruțate până acum, însă autoritățile se tem că Wuhan și alte metropole în care locuiesc zeci de milioane de oameni sunt în pericol.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Soluția pentru creșterea nivelului mărilor și oceanelor: Cum vor fi reconstruite insulele lumii

Creşterea nivelului mării va duce la inundaţii catastrofale în anumite zone

Creşterea nivelului mării a reprezentat o problemă pentru omenire chiar şi în Neolitic

Statisiticile nu prezintă numărul real a deceselor cauzate de încălzirea globală



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.