Cum a fost eliminată durerea cronică la șoareci și primate cu ajutorul terapiei genelor? Iată noile descoperiri în domeniu

Folosind o nouă terapie genetică, cercetătorii de la Universitatea California – San Diego, SUA au redus durere cronică asociată cu afecțiuni sau leziuni ale coloanei vertebrale sau ale nervilor la șoareci. Savanții au reușit să facă asta fără efecte secundare.

Cercetarea este interesantă pentru că ar putea duce la noi metode de tratament pentru pacienții afectați de durere cronică, amorțeală sau slăbiciune a mușchilor ca rezultat al leziunilor de la nivelul măduvei spinării.

Tratarea disfuncțiilor nervilor, proces cunoscut ca neuropatie, cu medicamente poate adesea provoca anumite efecte adverse. Aceste medicamente trebuie să fie administrate constant, iar opioidele – care în mod special pot fi calmante eficiente – pot cauza dependență.

Noi metode de tratament pentru durerea cronică

Mulțumită progresului științific din zona tratării durerii, cercetătorii au reușit să perfecționeze cunoașterea asupra originii durerii neuropate asociate cu leziunile măduvei, deschizând astfel calea pentru noi generații de tratamente alternative, indică Futurism.

„Una dintre premisele unei terapii de blocare a durerii acceptabile clinic este lipsa efectelor secundare sau un minim al acestora, cum ar fi slăbiciunea musculară, sedarea generală sau dezvoltarea toleranței la tratament”, a spus Martin Marsala, autor principal al unei noi lucrări în domeniu, publicate în revista Molecular Therapy.

„O singură inovație în domeniul tratamentului care poate oferi efecte terapeutice de durată este de dorit”, a mai spus Marsala. „Aceste descoperiri sugerează o astfel de direcție”. Pentru cercetare, echipa a injectat un virus care modifica genele la șoarecii care sufereau de dureri neuropatice, ca urmare a leziunii nervului sciatic, un nerv mare de la baza coloanei vertebrale care este adesea asociat cu dureri de spate la oameni.

Un tratament fără efecte secundare

Rezultatele au fost promițătoare: șoarecii au înregistrat o reducere semnificativă a durerii asociate cu leziunile nervilor pentru cel puțin 2,5 luni. Aceștia nu au dezvoltat nici efecte secundare precum „o reducere a performanțelor motorii” sau „pierderea senzațiilor tactile sau termice normale ”.

Chiar și mai promițător, același tratament nu a „determinat nici un efect secundar detectabil” la 13 luni de la administrarea tratamentului la „porci și primate non-umane”, ceea ce indică faptul că ar putea exista o șansă destul de bună ca tratamentul să funcționeze și la oameni.

Astfel, munca aceasta pare una destul de interesantă și intrigantă în același timp pentru aceia care suferă de dureri cronice. Cu toate acestea, cercetătorii mai au încă destul de muncă până să perfecționeze tehnica pentru oameni.

Vă mai recomandăm și:

Legătura dintre inflamație și durerea cronică de spate ar putea fi alta decât s-a crezut

Bărbații și femeile simt diferit durerea. Ce au descoperit cercetătorii?

Coloana vertebrală este mai ”inteligentă” decât se credea anterior

O carte rară din prima ediție a lui Harry Potter, scoasă la vânzare. Care este prețul de pornire?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.