De ce vaccinul împotriva COVID-19 a fost dezvoltat într-un interval atât de scurt?
În mod obișnuit, crearea unui vaccin este un proces care durează mult, adesea între 10 și 15 ani, implicând multiple etape de cercetare, testare și aprobat. Totuși, avansurile din dezvoltarea vaccinului pentru COVID-19 au contrazis această normă: în mai puțin de un an de la descoperirea virusului SARS-CoV-2, primele vaccinuri eficiente, precum cele de la Pfizer/BioNTech și Moderna, au primit aprobat. Deși rapiditatea acestui proces a stârnit întrebări și dubii în rândul populației, vaccinurile au respectat toate etapele stricte de teste clinice, conform standardelor internaționale. Care a fost, prin urmare, motivul acestui progres remarcabil?
1. Finanțare fără precedent
Una dintre cele mai importante contribuții la accelerarea dezvoltării vaccinurilor COVID-19 a fost investiția semnificativă, provenită din surse publice și private. Guvernele, precum și organizațiile internaționale, au alocat resurse considerabile, evaluând miliarde de dolari, eliminând astfel una dintre cele mai mari bariere în cercetarea medicală: lipsa de fonduri.
Spre deosebire de alte campanii de vaccinare, în cazul COVID-19, guvernele au achiziționat din timp cantități mari de doze, asumându-și un risc financiar. Această abordare a oferit companiilor farmaceutice încrederea de a investi substanțial în cercetare, testare și capacități de producție, chiar înainte de autorizarea vaccinului.
2. Progresul tehnologic: vaccinurile ARNm
Un moment crucial în cursa pentru vaccin l-a reprezentat adoptarea celor mai recente tehnologii – în mod special tehnologia ARN mesager (ARNm). Vaccinurile realizate de Pfizer/BioNTech și Moderna se bazează pe această platformă, oferind o alternativă inovatoare la metodele tradiționale utilizate în vaccinologie (precum virusul inactivat sau proteinele recombinante).
Tehnologia ARNm fusese deja studiată de aproape două decenii pentru vaccinuri experimentale împotriva altor afecțiuni, cum ar fi Ebola sau Zika, însă nu fusese aprobată înainte de debutul pandemiei. În ianuarie 2020, cercetătorii au obținut secvența genetică a noului coronavirus în doar câteva zile de la identificarea sa de către autoritățile chineze – facilitând astfel începutul lucrărilor pentru un vaccin.
Cu ajutorul acestei tehnologii, crearea vaccinului nu necesită virusuri cultivate, ci doar informația genetică, accelerând semnificativ procesul de proiectare și producție. În plus, procesele de fabricație pentru vaccinurile ARNm pot fi adaptate ușor la nivel industrial și sunt mai puțin costisitoare decât metodele convenționale.
3. Experiența acumulată din pandemii anterioare
Deși SARS-CoV-2 este un virus nou, cercetătorii nu au început cu totul de la zero. Acesta prezintă asemănări importante cu alți coronavirusuri periculoși, precum SARS (2003) și MERS (2012). Studii și cercetări anterioare efectuate asupra acestor virusuri au oferit cunoștințe esențiale despre structura coronavirusurilor, mecanismele de infectare și posibilele ținte imunologice.
Un element benefic semnificativ a fost înțelegerea proteinei Spike (S), o componentă esențială a virusului care facilitează intrarea în celulele gazdă. Din urmă cu două decenii, aceasta fusese identificată ca o potențială țintă de vaccinare pentru SARS și MERS, contribuind astfel la accelerarea dezvoltării vaccinurilor actuale.
4. Studii clinice desfășurate simultan
Un alt factor important a fost modul în care au fost conduse studiile clinice. În mod obișnuit, etapele de testare (faza 1 – siguranță, faza 2 – dozaj, faza 3 – eficacitate) se realizează secvențial, fiecare etapă durând luni sau chiar ani. În cazul vaccinurilor COVID-19,
