Cu un pas mai aproape de roboții umanoizi realistici. Cercetătorii au creat pielea artificială care poate simți durere

Cercetătorii au creat pielea artificială care este capabilă să reacționeze la durere la fel ca pielea umană adevărată.

Scopul este de a îmbunătăți protezele, de a oferi alternative mai bune pentru grefele de piele, și chiar să „augmenteze sau să compenseze pielea umană pentru dezvoltarea de umanoizi realistici”, după cum a explicat echipa de la Universitatea RMIT din Australia.

Studiul a fost publicat în jurnalul Advanced Intelligent Systems.

Dispozitivul mimează căile neurale care simt durerea și care fac legătura între receptorii pielii din creier, astfel încât să reproducă reacția extrem de rapidă a corpului uman.

Nicio tehnologie nu a reușit să reproducă realistic senzația umană de durere

„Pielea este cel mai mare organ senzorial al corpului nostru, având componente complexe cu scopul de transmite avertismente rapide atunci când ceva este dureros”, a explicat Madhu Bhaskaran, unul dintre autorii studiului.

„Simțim aceste lucruri mereu cu ajutorul pielii însă răspunsul nostru la durere este declanșat doar în anumite momente, precum atunci când atingem ceva prea fierbinte sau prea ascuțit. Nicio tehnologie electronică nu a reușit să reproducă realistic acea senzație umană de durere, până acum”, a mai adăugat Bhaskaran.

Prototipul este o piele artificială subțire care poate simți schimbări în presiune și temperatură. Odată ce un animal nivel este atins, pielea reacționează, la fel ca cea umană.

Pielea artificială care poate diferenția între o atingere ușoară și durere

„Este un pas crucial pentru viitorul dezvoltării sistemelor sofisticate pe care trebuie să le producem pentru a livra proteze și roboți cu adevărat inteligenți”, a mai spus Bhaskaran.

Un prototip separat este creat dintr-un material mai subțire și elastic, care poate reacționa la schimbările de presiune și temperatură. Un al treilea este un înveliș extrem de subțire, de aproape 1.000 de ori mai subțire ca un fir de păr uman, care poate reacționa la schimbările de temperatură, scrie Futurism.

„Deși unele tehnologii existente au folosit semnale electrice pentru a mima diferite niveluri de durere, aceste noi dispozitive pot reacționa la presiunea mecanică, temperatură și durere, astfel că pot livra răspunsul electronic corect. Asta înseamnă că pielea artificială cunoaște diferența dintre o atingere ușoară și durere, o diferențiere crucială care nu a mai fost obținută în mod electronic”, a explicat și Ataur Rahman, autorul principal al studiului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Inteligența artificială a analizat relațiile a peste 11.000 de cupluri. Iată ce a aflat

Un nou sistem de inteligenţă artificială generează cuvinte care nu există. De ce ar putea fi periculos

Primul transplant de inimă artificială, efectuat în premieră în Danemarca

Premieră pentru astronomie. Inteligența artificială tocmai a confirmat existența a 50 de noi planete



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.