Creștere mare pentru Signal, aplicația susţinută de Elon Musk

Aplicaţia de mesagerie Signal a crescut cu 1.200% în primele 4 luni ale anului. Totuşi, Signal rămâne la mare distanţă de principalele rivale WhatsApp şi Telegram. Signal este susţinută de nume cunoscute din tech precum Elon Musk sau Edward Snowden.

Când două aplicații se ceartă, o alta apare şi îi convinge pe nehotărâţi. Asta s-a întâmplat cu Signal, cea care a profitat de atenţia oamenilor la WhatsApp şi Telegram.

Firma de cercetare Sensor Tower dezvăluie că Signal a avut o creştere de 1.200% în luna ianuarie a acestui an, faţă de ianuarie 2020. Acest salt a venit pe fondul criticilor primite de WhatsApp care a anunţat schimbarea termenilor.

Sponsorizare de la Elon Musk

În doar o lună, 51 de milioane de oameni şi-au instalat Signal. Totuşi, aplicaţia pe care Elon Musk a sponsorizat-o în urmă cu un an este la distanţă considerabilă de rivalele WhatsApp şi Telegram. Creşterea a continuat în următoarele 3 luni din 2021, însă într-un ritm mai scăzut. Unul dintre motivele încrederii utilizatorilor în Signal este dat de numele celor care au lăudat-o.

Cum a crescut Signal:

  • +1.2 mil – septembrie 2020
  • +1.2 mil – decembrie 2020
  • +51 mil – ianuarie 2021
  • +7 mil – februarie 2021
  • +3 mil – aprilie 2021

„Ce se Signal? Funcţionează ca o aplicaţie standard de mesaje. Însă, ceea ce atrage cel mai mult este confidenţialitatea. Pe site-ul Signal vezi mesaje de susţinere din partea lui Jack Dorsey, precum şi de la Edward Snowden. Când văd că Edward Snowden foloseşte Signal, asta îmi oferă o idee destul de bună despre faptul că Signal este o aplicaţie sigură”, a spus Iyaz Akhtar, editor CNET, citat de Mediafax.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.