Articol: Creierul sub stres: Cum începe „să se consumedă singur” în timpul eforturilor fizice extreme
Un studiu recent publicat în revista Nature Metabolism oferă o nouă revelație despre modul în care creierul uman reacționează la eforturi fizice extreme. Conform cercetării, în condițiile lipsei de resurse energetice – în special a glucozei – creierul ar putea apela la „autoconsum”, utilizând mielina, teaca grasă ce acoperă fibrele nervoase, ca sursă alternative de energie. Această descoperire evidențiază o formă neobișnuită de adaptare metabolică a creierului uman și ridică întrebări importante cu privire la limitele neurofiziologiei noastre.
Ce este mielina și de ce este crucială?
Mielina este o teacă lipidică (de natură grasă) care acoperă axonii neuronali, esențială pentru transmiterea rapidă și eficientă a impulsurilor nervoase în creier. Imaginați-vă mielina ca pe izolația ce protejează cablurile electrice – fără ea, semnalul ar fi lent, distorsionat sau chiar întrerupt. Regiunile bogate în mielină (cunoscută sub denumirea de substanță albă a creierului) joacă un rol cheie în procese fundamentale – de la coordonarea mișcărilor la integrarea emoțiilor și a memoriei.
Cu toate acestea, în condiții de stres metabolic extrem, cum ar fi alergarea unui maraton, această „izolație” poate fi utilizată ca un combustibil de urgență.
Creierul sub presiune energetică
Studiul inițial efectuat de cercetătorii spanioli Pedro Ramos-Cabrer și Alberto Cabrera-Zubizarreta a implicat examinarea creierului a 10 alergători (8 bărbați și 2 femei) înainte și după un maraton. Prin scanări RMN, echipa a observat o reducere semnificativă a nivelului markerilor mielinei în substanța albă cerebrală, la aproximativ 24-48 de ore după finalizarea cursei.
Acest fenomen a fost interpretat ca un indiciu al degradării mielinei – un posibil rezultat al utilizării acesteia pentru susținerea activității neuronale în absența glucozei. Practic, pentru a-și menține funcționarea într-un moment critic, creierul începe să utilizeze propriile „piese de schimb”.
Interesant este că, la două săptămâni după efort, acești markeri începeau să se refacă, iar în decurs de două luni, nivelul mielinei revenea la normal la majoritatea participanților care au fost monitorizați în continuare.
Plasticitatea metabolică a mielinei
Descoperirea a condus la propunerea unui concept revoluționar: plasticitatea metabolică a mielinei. În esență, ipoteza sugerează că mielina ar putea acționa ca rezervă energetică de urgență, activată doar în condiții extreme – cum ar fi exerciții de anduranță prelungite, foamete severă sau alte forme de stres fiziologic extrem.
Această teorie contrazice percepția tradițională conform căreia grăsimile cerebrale sunt „indestructibile”. Deși se știa deja că mielina are o anumită capacitate de regenerare și remodelare în timp, rolul său ca sursă directă de energie reprezintă o noutate surprinzătoare.
Consecințe cognitive și evolutive
După maraton, alergătorii au experimentat o diminuare a performanțelor cognitive – inclusiv reacții mai lente sau dificultăți temporare de memorie, aspecte ce se pot corela direct cu pierderea mielinei. Aceste efecte sunt considerate reversibile, însă ridică întrebări serioase despre impactul antrenamentelor de anduranță asupra sănătății cerebrale pe termen lung.
Mai mult, rezultatele sugerează că mielina reprezintă o formă vitală de adaptare evolutivă în supraviețuirea speciei umane. Regiunile creierului nostru care au evoluat cel mai recent (precum cortexul prefrontal) sunt cele mai bogate în mielină, ceea ce poate explica capacitatea oamenilor preistorici de a urmări prada timp îndelungat, fără a-și pierde orientarea.
