Coronavirusul nu ar avea originea în piaţa de fructe de mare din Wuhan


Cercetătorii chinezi au analizat datelor genomurile a 93 de probe din noul coronavirus, iar rezultatele arată că acesta a ajuns în Wuhan din altă parte. Piaţa aglomerată a fost, însă, locul care a făcut ca virusul să se extindă în tot oraşul, scrie South China Morning Post.

Noul coronavirus care a ucis până acum peste 2.400 de oameni nu îşi are originea în piaţă de fructe de mare din centrul oraşului Wuhan, aşa cum s-a crezut până acum, arată un nou studiu realizat de o echipă de oameni de ştiinţă chinezi.

COVID-19, aşa cum a fost numit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a fost în schimb importat din altă parte, au declarat cercetătorii de la Grădina Botanică Tropicală Xishuangbanna din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe şi a Institutului Chinez de Cercetări Cerebrale, .

Echipa, condusă de dr. Yu Wenbin, a secvenţiat datele genomice a 93 de probe de coronavirus, obţinute din 12 ţări, în încercarea de a urmări sursa infecţiei şi de a înţelege modul în care se răspândeşte.

Ceea ce au descoperit a fost că, în timp ce virusul s-a răspândit rapid în piaţa de fructe de mare Huanan din Wuhan, au existat de fapt două faze de infectare a populaţiei în 8 decembrie şi 6 ianuarie.

Potrivit studiului, coronavirusul a fost introdus din afară, dar piaţa extrem de aglomerată „a sporit apoi infectarea şi a răspândit-o în întregul oraş la începutul lunii decembrie 2019”.

Autorităţile de sănătate chineze şi OMS au spus că primul pacient cunoscut cu simptome a apărut pe 8 decembrie şi majoritatea cazurilor ulterioare au avut legături cu piaţa de fructe de mare, care a fost închisă la 1 ianuarie.

Cercetătorii mai spun că din genomul virusului se vede că acesta este posibil să fi început să se răspândească de la o persoană la alta la începutul lunii decembrie sau chiar la sfârşitul lunii noiembrie.

Oamenii de ştiinţă au mai spus că, deşi Centrul Naţional pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din China a emis o avertizare de urgenţă de nivel 2 cu privire la noul coronavirus, pe 6 ianuarie, informaţiile nu au fost distribuite pe scară largă.

„Dacă avertismentul ar fi atras mai multă atenţie, numărul cazurilor atât la nivel naţional, cât şi la nivel global ar fi fost redus”, au concluzionat cercetătorii.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.