Coronavirusul a ajuns şi la nivel înalt. Lista oficialilor care au luat boala


Mai mulţi oficiali din Europa şi Asia au fost depistaţi pozitiv pentru noul coronavirus. Printre aceştia se numără Nadine Dorres, ministrul Sănătăţii Mintale din Marea Britanie, Franck Riester, ministrul Culturii din Franţa, sau Alberto Cirio, preşedintele regiunii Piemont din nord-vestul Italiei.

Coronavirusul se răspândeşte rapid şi la nivel înalt. Ministrul Sănătăţii Mintale din Marea Britanie, Nadine Dorres, a fost testat pozitiv, după ce săptămâna trecută s-a întâlnit cu sute de persoane în Parlamentul de la Londra şi chiar a participat la o recepţie alături de premierul Boris Johnson, potrivit .

Şeful din Downing Street însă nu va fi testat pentru coronavirus, pentru că nu are simptome. „Îi urez ministrului Sănătăţii Mintale recuperare rapidă”, a spus Boris Johnson, premierul Marii Britanii.

Până acum, în Regatul Unit, 6 oameni au murit, iar numărul infectărilor a urcat la 382.

Infectat cu noul coronavirus a fost şi ministrul Culturii din Franţa, Franck Riester, care se află în autoizolare. Virusul a lovit şi inima democraţiei franceze – Parlamentul. Într-o săptămână, cinci deputaţi au contractat virusul, iar unul dintre ei este internat la reanimare.

În Franţa, sunt 25 de decese şi peste 1400 de îmbolnăviri.

Nici politicienii din Italia nu sunt feriţi de boală. Preşedintele regiunii Piemont, din nord-vestul peninsulei, Alberto Cirio, a fost testat pozitiv, iar în Iran s-au înregistrat şi decese în rândul oamenilor de stat. Zilele trecute, o deputată în vârstă de 55 de ani şi un fost viceministru de Externe în vârstă de 67 de ani au murit. De la începutul epidemiei, virusul a răpus opt politicieni iranieni.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.