Controlul glicemiei crește sănătatea creierului pentru persoanele cu diabet de tipul 2

Nivelul zahărului din sânge poate influența, în cazul persoanelor cu diabet de tipul 2, funcționarea creierului.

Un nou studiu a arătat că controlul nivelului de zahăr din sânge a îmbunătățit capacitatea de a gândi, învăța și de rememorare în rândul persoanelor cu diabet de tip 2 supraponderale. Dar pierderea în greutate, în special pentru persoanele obeze, și creșterea activității fizice au produs rezultate mixte, notează Medicalxpress.

„Este important să ne controlăm în mod corespunzător glicemia pentru a evita efectele negative ale diabetului asupra creierului”, a spus dr. Owen Carmichael, profesor și director în cadrul Pennington Biomedical Research Center, SUA. „Nu este cazul să credem că vă putem să pierdem din greutate și totul va fi în regulă. Este posibil ca creierul să fi atins deja un punct din care nu se poate întoarce. ”

Noua lucrare a examinat aproape 1.100 de participanți la studiul Look AHEAD (Action for Health In Diabetes). Un grup de participanți a fost invitat la trei sesiuni în fiecare an care s-au concentrat pe dietă, activitate fizică și sprijin social. Celălalt grup și-a schimbat dieta și activitatea fizică printr-un program conceput pentru a-i ajuta să piardă mai mult de 7% din greutatea corporală într-un an și să mențină această pierdere în greutate. Testele cognitive au fost aplicate participanților într-un interval de 8 – 13 ani după ce au început studiul.

Legătura dintre glicemie și performanțele neuronale

Echipa de cercetare a plecat de la ipoteza că persoanele care și-au ținut sub control nivelul de zahăr din sânge,

au un program de activității fizice și au pierdut în greutate ar avea scoruri mai bune la testele cognitive. Această ipoteză s-a dovedit parțial adevărată, reducerea nivelului zahărului din sânge a îmbunătățit scorurile testelor. Dar pierderea în greutate și exercițiul fizic mai mult nu au ridicat întotdeauna scorurile testelor cognitive.

„Fiecare mică îmbunătățire a controlului glicemiei a fost asociată cu rezultate mai bune”, a spus dr. Carmichael. „Reducerea zahărului din sânge de la nivelul diabetului la prediabet a ajutat la fel de mult ca și scăderea de la nivelurile de prediabet la nivelul de persoană sănătoasă”.

Pierderea în greutate a avut rezultate mai bune sau mai rele, în funcție de abilitatea mentală implicată, a spus dr. Carmichael. Oamenii care au slăbit mai mult și-au îmbunătățit abilitățile de funcție executivă: memorie pe termen scurt, planificare, control al impulsurilor, atenție și capacitatea de a comuta între sarcini. Dar, în ceea ce privește abilitățile lor verbale și memoria generală au avut scoruri mai scăzute.

Studiul a fost publicat în The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism.

Citește și:

Unele medicamentele împotriva HIV ar putea fi folosite și pentru diabet

Hipertensiunea și diabetul schimbă structura creierului, afectând memoria și viteza de gândire

Un studiu dezvăluie că românii nu conștientizează cât de grav este diabetul de tip 2

Blocarea semnalelor nervoase către pancreas împiedică debutul diabetului de tip 1 la șoareci



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.