Consumul de proteine din surse variate scade riscul de hipertensiune arterială

Un regim alimentar cu proteine din surse variate poate contribui la diminuarea riscului de tensiune arterială la adulți. 

„Alimentația poate reprezenta un mijloc eficient și accesibil de combatere a hipertensiunii. Alături de grăsimi și carbohidrați, proteinele reprezintă unul dintre cei trei macronutrienți de bază”, spune autorul studiului, Xianhui Qin, specialist din cadrul Centrului Național de Cercetare pentru Afecțiuni Renale al Spitalului Nanfang, Universitatea Medicală de Sud, China.

Noul studiu publicat în Hypertension arată că aproape jumătate din populația Statelor Unite suferă de hipertensiune arterială, unul dintre factorii principali ai afecțiunilor cardiovasculare. Atunci când nu este tratată, această afecțiune tensiunea arterială afectează sistemul circulator, fiind una dintre principalele cauze pentru infarct, accident vascular cerebral, dar și alte afecțiuni.

Consecințele unei diete greșite

Există o legătură puternică între o dietă nesănătoasă și riscul crescut al afecțiunilor cardiovasculare. În ghidul nutrițional pentru îmbunătățirea sănătății cardiovasculare din 2021, American Heart Association recomandă oamenilor să consume proteine din surse sănătoase, în special din plante, fructe de mare și produse lactate fără sau cu un procent redus de grăsimi.  Institutul recomandă consumarea a aproximativ 155 grame de proteine zilnic.

Autorii studiului au analizat informații despre sănătatea a mai bine de 12.200 de adulți din China  – care au făcut parte între două și șapte ori la Studiul chinez privitor la sănătate și nutriție, derulat la fiecare 2-4 ani. Chestionarea inițială a participanților a avut rolul de punct de pornire, în vreme ce datele celorlalte etape au fost folosite pentru comparații.

Vârsta medie a participanților era de 41 de ani, iar 45% au fost bărbați. Studiul a măsurat aportul alimentar pentru trei zile și inventarul alimentar al unei locuințe, precizează Science Daily.

Interviuri pentru stabilirea obiceiurilor alimentare

Participanților le-a fost oferit un „punctaj de varietate” al proteinelor, bazat pe numărul diferitelor surse consumate, dintr-o selecție de 8 alimente: cereale integrale, cereale rafinate, carne roșie procesată, carne roșie neprocesată, pui, pește, ouă și leguminoase.

Pentru fiecare sursă de proteine a fost alocat câte un punct, cu un punctaj maxim de 8 pe „scara varietății”. Cercetătorii au evaluat mai apoi asocierea dintre hipertensiune și acest punctaj.

Noua hipertensiune a fost definită ca sistolică – cu tensiunea arterială mai mare sau egală cu 140 mm Hg și diastolică – cu tensiunea arterială mai mare sau egală cu 90 mm Hg, pe măsură ce erau administrate medicamente sau participanții raportau că au fost diagnosticați cu hipertensiune arterială de la ultima vizită la studiu.

Descoperirile făcute în cadrul experimentului

Analiza a identificat faptul că mai bine de 35% dintre participanți au dezvoltat hipertensiune în timpul studiului și că prin compararea cu aceia cu cele mai scăzute scoruri de varietate pentru consumul de proteine, riscul de tensiune arterială era mai mare cu 66% decât cei cu un scor mai mare.

Pentru fiecare dintre cele opt tipuri de proteine, exista o fereastră a consumului unde riscul de hipertensiune era mai scăzut. Cercetătorii au descris acest interval drept nivelul optim de consum.

Atunci când a fost luat în calcul aportul total de proteine, cantitatea consumată a fost împărțită în cinci categorii, de la aport mic la aport mare. Oamenii care consumau cea mai redusă cantitate totală de proteine aveau riscul cel mai ridicat pentru debutul hipertensiunii.

Consumul variat de proteine este benefic

„Un regim alimentar echilibrat cu proteine din diferite surse , în detrimentul concentrării asupra unei surse exclusiv, poate ajuta la prevenirea dezvoltării tensiunii arteriale”, a spun Qin.

Una dintre limitările pe care le are acest studiu este legată de proiectarea observațională. Pentru că cercetătorii s-au folosit de informații deja existente despre sănătate, nu au putut demonstra pe deplin dacă aportul proteic de orice fel și în orice cantitate a cauzat sau prevenit apariția hipertensiunii.

Vă mai recomandăm și:

„Tensiunea dulce”. Cercetătorii au descoperit o legătură între hipertensiune și diabet

Nivelul de exerciții fizice care poate controla cel mai bine tensiunea arterială și preveni hipertensiunea

Hipertensiunea și diabetul schimbă structura creierului, afectând memoria și viteza de gândire

Dieta care contribuie la o performanță cognitivă mai bună. Ce presupune



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.