Constelația de sateliți care ar putea combate potențialele coliziuni în spațiu

Companiile NorthStar Earth & Space și Thales Alenia Space  vor conlucra la un sistem de sateliți comerciali pentru a combate potențialele coliziuni în spațiu.

NorthStar, o companie canadiană de servicii de informații, a declarat că a contractat Thales Alenia Space, o asociere dintre Thales din Franța și Leonardo din Italia, pentru a construi primii trei sateliți ai constelației sale „Skylark”.

Constelația va fi primul serviciu comercial care va monitoriza direct din spațiu obiecte precum sateliții, unde pot fi urmăriți mai exact decât de pe Pământ, a anunțat NorthStar, cu sediul în Montreal.

LeoStella LLC din Seattle va supraveghea asamblarea finală a sateliților, care sunt programați să fie lansați în 2022.

Co-fondatorul NorthStar, Stewart Bain, a declarat că se așteaptă ca până în 2024 să existe un sistem complet de 12 sateliți.

„Avem o colaborare în mod deliberat internațională deoarece aceasta este o problemă internațională”, a spus Bain, citat de Reuters.

În timp ce Statele Unite și alte guverne colectează deja astfel de date, cererea de informații aproape în timp real disponibile comercial este în creștere rapidă, deoarece experții prognozează o „nouă economie spațială” a cărei valoare va fi de peste 1 trilion de dolari pe an.

Informațiile furnizate de constelație ar putea avea multe aplicații

Datele din constelație ar putea fi utilizate de la grupuri de la companii de asigurări și până la operatori de sateliți comerciali, a spus Bain.

Coliziunea spațială din 2009, deasupra Siberiei, dintre o navetă operată de grupul de comunicații american Iridium Satellite LLC și un satelit militar rus Cosmos-2251 a trimis cel puțin 600 de resturi în spațiu și a provocat îngrijorări că și alți sateliți ar putea fi loviti și deteriorați.

În mai anul acesta, unii cercetători au sugerat că țările ar trebui să perceapă o „taxă de congestionare pe orbită” operatorilor de sateliți pentru a face față cantității tot mai mari de deșeuri spațiale, însă alți specialiști s-au îndoit de aspectele practice ale unei asemenea taxe.

Vă recomandăm să citiți și:

Stația Spațială a fost mutată pentru a se evita o coliziune cu un deșeu din spațiu

O parte din sateliții Starlink ai SpaceX s-au pierdut deja în orbită și este îngrijorător

Un start up vrea să construiască hoteluri orbitale folosind deşeuri spaţiale

Forţele Aeriene ale SUA au lansat în spaţiu cel mai mare satelit de până acum



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.