Colaborare istorică între doi giganţi farmaceutici pentru producerea unui vaccin anti-Covid-19


Companiile GlaxoSmithKline şi Sanofi, doi dintre cei mai mari producători de vaccinuri de pe plan mondial, îşi unesc forţele pentru a dezvolta un vaccin anti-Covid-19, cu obiectivul aducerii pe piaţă a tratamentului în următoarele 12-18 luni, informează cotidianul Financial Times.

Catalogând parteneriatul foştilor rivali drept “fără precedent”, David Loew, directorul Sanofi responsabil de vaccinuri a declarat pentru FT că această colaborare este logică, întrucât fiecare companie deţine “o piesă în puzzle”.

Cele două companii au anunţat marţi, într-un comunicat comun, că intenţionează să lanseze prima etapă a testelor, prin care se verifică siguranţa asupra oamenilor, în a doua jumătate a acestui an. Dacă etapa va avea succes, va urma testarea eficacităţii, cu obiectivul ca vaccinul să devină disponibil în a doua jumătate a anului 2021.

Cele două grupuri farmaceutice vor utiliza un vaccin experimental al Sanofi care are nevoie de un ingredient suplimentar pentru a intensifica eficienţa principalului ingredient – antigenul.

GSK are deja capacitate de producţie pentru ingrediente suplimentare, care pot fi emulsii de ulei ori apă, de la vaccinurile dezvoltate în timpul epidemiei de gripă porcină H1N1, în 2009.

“Provocarea nu este doar descoperirea unui vaccin care să funcţioneze, ci oferirea acestuia la scară largă şi producerea de milioane de doze rapid”, expică David Loew, potrivit .

Oameni de ştiinţă şi companii farmaceutice precum Johnson & Johnson şi Moderna au intensificat eforturile pentru a dezvolta un vaccin contra Covid-19, boala generată de noul coronavirus care a provocat deja moartea a 120.000 de persoane. Sunt studiate peste 50 de potenţiale vaccinuri, unele fiind deja în etapa testelor umane.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.