În centrul Bucureștiului, la Piața Romană nr. 9, se situează un bloc despre care majoritatea trecătorilor nu au cunoștințe, dar pe care milioane de români îl identifică dintr-un vers celebru: „Ușa e veche, broasca-i nouă, Piața Romană, numărul 9”. Această clădire, care a devenit cunoscută datorită melodiei lui Nicu Alifantis, reprezintă nu doar o simplă adresă, ci un simbol urban, cultural și muzical ce a trecut prin decenii, pătrunzând în memoria afectivă a celor pasionați de muzica folk și de București.
Un bloc cu coloane și cu povești vechi
Imobilul cu coloane de la Piața Romană a fost ridicat între 1959 și 1961, într-o eră când Bucureștiul se confrunta cu transformări urbanistice importante, caracteristice regimului socialist. Proiectată de arhitecta Sofia Ungureanu de la Institutul Proiect București, această clădire a fost concepută ca un bloc modernist, destinat să completeze seria clădirilor emblematice de pe bulevardul Magheru. În apropierea sa se găsesc alte clădiri istorice, cum ar fi Blocul Leonida și fosta cofetărie Casata, amândouă având povești captivante și un trecut influențat de cutremure devastatoare, precum cel din 1977.
Pe lângă arhitectura sa impunătoare și rolul său ca osie a intersecției dintre marile bulevarde ale Capitalei, blocul de la nr. 9 a fost întotdeauna un punct de referință. Astăzi, însă, clădirea este clasificată la categoria I de risc seismic, ceea ce indică faptul că, în cazul unui seism puternic, prezintă un risc considerabil. Totuși, blocul rămâne un martor tăcut al istoriei recente a orașului, păstrând în zidurile sale amintirile celor care au locuit acolo.
Cum se prezenta Piața Romană nr.9 în anii `60, fără reclame / foto: Caleidoscop, pagina de facebook
Nicu Alifantis și melodie care a transformat o adresă în legendă
Pentru Nicu Alifantis, Piața Romană nr. 9 a fost mai mult decât o locuință obișnuită. A fost prima sa casă în București, un loc ce i-a oferit nu doar un acoperiș, ci și inspirație, iubire și un spațiu de creație. În garsoniera de la etajul 8, artistul a compus melodii, a scris versuri, a înregistrat albume și a trăit unele dintre cele mai semnificative momente din viața sa personală și profesională.
Alifantis își amintește cu nostalgie cum a reușit să obțină locuința datorită unei „diplomații culturale” – cu sprijinul lui Dinu Săraru și Adrian Păunescu, a fost angajat la Teatrul Mic, ceea ce i-a permis să primească buletin de București și, astfel, o locuință. În acea perioadă, obținerea actelor în Capitală fără susținerea cuiva cu influență era aproape imposibilă, însă Alifantis a reușit să depășească aceste obstacole și să își construiască aici un adevărat refugiu artistic.
Refrenul melodiei „Piața Romană nr. 9” a devenit rapid unul dintre cele mai fredonate versuri ale anilor ’90:
„E destul de mică camera mea,
Dar încap toți prietenii mei în ea.
Stau în picioare, se așează pe jos,
Ei sunt cuminți și vorbesc frumos.
Așa că vino sus, dacă plouă,
Piața Romană, numărul 9.”
Pentru numeroase generații, aceste versuri au devenit sinonime cu prietenia, boemia, muzica de apartament și atmosfera caldă a Bucureștiului poetic.
Amintiri, regrete și un loc ce nu se uită
În interviuri recente, Nicu Alifantis a împărtășit cât de mult a contat pentru el acest
