Cine va prelua conducerea Samsung după moartea lui Lee Kun-Hee

Preşedintele Samsung, Lee Kun-Hee, unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, a murit la 78 de ani. Lee Kun-hee a fost cel care a transformat o afacere locală într-un gigant mondial. Fiul său, Lee Jae-yong va prelua conducerea companiei.

Născut pe 9 ianuarie 1942, în Uiyreong, Coreea de Sud, Lee Kun-Hee, a fost al treilea fiu al fondatorului grupului Samsung, Lee Byung-Chull, fiul unui bogat latifundiar care a fondat o companie comercială modestă, în urmă cu aproape 80 de ani. De la o afacere locală, el a reuşit să construiască un imperiu mondial. Grupul Samsung cuprinde de la modă, parcuri tematice şi asigurări la materiale avansate, la servicii IT şi smartphone-uri şi televizoare.

Lee Kun- Hee a devenit preşedintele Samsung Group în perioada 1987-2008 şi în anul 2010. El a lucrat pentru Samsung aproape toată viaţa.

Nu a fost ocolit nici de acuzaţii de corupţie şi a demisionat în aprilie 2008, ca urmare a unui scandal cu fonduri obscure pentru Samsung, dar a revenit pe 24 martie 2010.

Lee Kun-Hee a fost unul dintre cei mai bogati oameni din lume

Cu o avere netă estimată la 12,6 miliarde $, el şi familia sa sunt printre cei mai bogati oameni din lume în clasamentul Forbes. Averea sa o include şi pe cea a soţiei sale, Hong Ra-hee, fiica unui magnat mass-media, care a condus unul dintre cele mai mari ziare din ţară.

Lee Kun-Hee a murit la 78 de ani, duminică dimineaţă. În ultimele momente, i-a fost alături şi preşedintele de facto al celei mai mari companii din Coreea de Sud, fiul său, Lee Jae-yong.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.