Christopher Lee, cel mai bun Dracula al tuturor timpurilor

Un actor impresionant, o legendă a micului și a marelui ecran, un bărbat distins, cu o atitudine care nu a avut niciodată nimic în comun cu aroganța pe care o trezește în unii statutul celebrității.

Christopher Lee era de o decență rar întâlnită și în ciuda rolurilor de personaje negative care l-au consacrat și pe care le-a aprofundat ani de zile în numeroase filme de groază (dar nu numai), Sir Lee avea o eleganță și o finețe copleșitoare. Se poate ca acest caracter să fi fost, de asemenea, rezultatul unei educații alese și o moștenire genetică.

Mama actorului era de rang nobil, iar din familia sa au făcut parte artiști de operă reprezentativi ai vremurilor în care aceștia au trăit. Strămoșii materni ai actorului, familia Carandini, au avut dreptul de a purta blazonul Sfântului Imperiu Roman, distincție pe care le-a oferit-o împăratul Frederik Barbarossa.

O voce gravă, dar totodată calmă și plăcută

De asemenea, Sir Christopher Lee a fost numit Comandor al Venerabilului Ordin Saint John, în 1997. La 16 iunie 2001, de ziua Reginei, a fost numit Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, titlu care i-a fost conferit pentru serviciile aduse în domeniul actoriei. În 2009, Prințul Charles i-a oferit titlul de „Knight Bachelor”, a fost decorat cu Medalia de Aur Bram Stoker din partea Societății Filosofice Trinity College, al cărui Președinte a fost Stoker, iar în 2012, Guvernul francez i-a acordat titlul de Comandor al Ordinului Artelor și Literelor.

Multe și prețioase titluri și distincții pentru un actor și un bărbat cu clasă. Vocea sa gravă, dar totodată calmă și plăcută, îi determina pe oameni să exclame „ascultându-l pe domnul Lee, realizez cât de frumoasă este limba engleză. Vocea, dicția, vocabularul, profunzimea, spiritul său nu m-ar plictisi niciodată”, scria un admirator al său în comentariile interviului realizat cu actorul britanic de NBC în 1997 a cărui înregistrare a fost postată pe Youtube.

Sunt mult mai blând decât cred oamenii. Nu prezint lumii fața mea emoțională. Mă controlez destul de bine, dar sunt ușor de impresionat.

Maleficul Christopher Lee

A jucat în 275 de filme, deținând recordul Guiness pentru cele mai multe roluri în cinematografie, iar titlurile care l-au consacrat au fost „The Curse of Frankenstein’” (1957), în care a interpretat rolul monstrului lui Frankenstein și  „Dracula’” (1958) unde, evident, a avut rolul principal. Mulți ani imaginea sa a fost asociată cu personajele malefice pe care le interpretase, îmbrățișând genul horror timp de aproape două decenii. Alte filme reprezentative ale acestui gen în care Sir Lee s-a remarcat sunt „The Face of Fu Manchu” (1965), „I, Monster” (1971), „The Creeping Flesh” (1972), „The Wicker Man” (1973).

Nu mi-am petrecut toată cariera jucând tipul cel rău, deși trebuie să spun că acest gen este adesea mult mai interesant decât personajul cel bun.

De la Londra la Hollywood și înapoi la Londra

Perioada anilor 70 a fost marcată de rolurile sale în filme precum „The Private Life of Sherlock Holmes” (1970), „The Three Musketeers” (1973), „The Four Musketeers: Milady’s Revenge” (1974), „The Man with the Golden Gun” (1974), prestația din aceste filme fiind atât de apreciată de public și de criticii de film, încât la finalul anilor 70 Christopher Lee a decis să se mute la Hollywood, acolo unde a poposit o vreme, jucând în câteva filme de lung metraj și de televiziune. Dar cum producțiile cinematografice și Tv nu s-au remarcat în vreun fel special, actorul a lăsat Hollywood-ul în urmă mutându-se înapoi la Londra.

Fiind unul dintre actorii preferați ai lui Tim Burton, regizorul a colaborat foarte des cu el distribuindu-l într-o serie de filme de succes, printre acestea cele mai apreciate fiind „Legenda călăreţului fără cap”, ”Mireasa moartă”, „Charlie şi Fabrica de ciocolată”, „Alice în Ţara Minunilor” şi „Umbre întunecate”.

L-a cunoscut pe J.R.R. Tolkien

La începutul anilor 2000, s-a remarcat prin rolul contelui Dooku în „Star Wars: Episode II – Attack of the Clones” (2002) şi rolul lui Saruman în „The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring” (2001) şi, de asemenea, în continuarea acestuia „The Lord of the Rings: The Two Towers” (2002).

 O carieră cu totul nouă mi s-a deschis, odată cu prestația din „Stăpânul Inelelor” și „Războiul Stelelor”. (…) Cred că „Stăpânul Inelelor” este cea mai mare realizare literară. La fel ca mulți alți oameni, abia așteptam a doua și apoi a treia carte. Nimic asemănător nu fusese scris vreodată.

A fost actorul care a preferat să execute multe dintre casacadoriile din scenele pe care le filma și, de asemenea, a fost actorul care a apărut în mai multe scene de luptă cu sabia decât a apărut oricare altul. A fost singurul membru al distribuției din „Stăpânul Inelelor” care l-a întâlnit în realitate pe scriitorul J.R.R. Tolkien, născut în 1892.

Christopher Lee a considerat că unul dintre cele mai importante roluri ale sale a fost cel din  filmul biografic „Jinnah” (1998), o producție cinematografică  despre fondatorul statului Pakistan, Muhammad Ali Jinnah.

Pe lângă această carieră bogată în lumea filmului, actorul, care avea și calități vocale însemnate, a scos numeroase albume de heavy metal, printre care, „Revelation” (2006), „Charlemagne. The Omens of Death” (2013) şi câteva EP-uri, unul dintre ele lansându-l cu un an înainte să moară – „Metal Knight” (2014).

Decorație de război

Actorul Christopher Frank Carandini Lee s-a născut la 27 mai 1922, la Londra, unde a urmat cursurile primare la o şcoală privată, studiind apoi la Colegiul Wellington din Londra. S-a înrolat ca voluntar în Forţele Aeriene Britanice, făcând parte dintr-o echipă specială de comando, la finalul celui de-al doilea război mondial fiind decorat pentru curajul său cu Ordinul Imperiului Britanic în grad de comandor. Începând cu anul 1947, Christopher Lee a intrat în Organizaţia Rank, una dintre cele mai mari companii de film din Marea Britanie, iar pentru cariera sa de actor s-a pregătit la „Charm School”.

Atunci când s-a terminat cel de-Al Doilea Război Mondial, aveam 23 de ani și deja văzusem suficient de multe scene de groază cât să nu uit o viață întreagă. Am fost martorul unor imagini îngrozitoare, înfiorătoare, care mă lăsau mut. Astfel că, să văd groază înfățișată în filme, nu mă afectează prea mult.

Copil fiind, în anii 20 i-a cunoscut pe Marele Duce Dmitri Pavlovici și prințul Yusupov, implicați în asasinarea misticului rus Grigori Rasputin. Întâmplător sau nu, mai târziu în viața sa va juca în filmul „Rasputin The Mad Monk” (1966).

[embedded content]

A fost bărbatul unei singure femei, din momentul în care s-a căsătorit cu fotomodelul și actrița daneză Gitte Lee. Cei doi au fost împreună din 1961 și până în 2015, an în care îndrăgitul actor a părăsit lumea celor drepți. Chiar dacă de-a lungul timpului faima sa, comportamentul grațios și fizicul plăcut au atras multe prezențe feminine, Sir Lee a rămas devotat soției sale până la ultima lui suflare. Rareori s-a întâmplat ca la evenimentele sale publice sau private să participe fără Gitte.

În 1977, a scris o autobiografie intitulată „Tall, Dark and Gruesome” (Înalt, întunecat și groaznic)

Legendarul Christopher Lee a încetat din viaţă la 93 de ani, la 7 iunie 2015, la Londra.

Surse:

https://www.hollywoodreporter.com/news/general-news/christopher-lee-quotes-top-20-802034/

https://www.britannica.com/biography/Christopher-Lee

https://www.cheatsheet.com/entertainment/christopher-lee-had-to-get-permission-from-king-of-sweden-marry-his-then-fiancee.html/

https://www.brainyquote.com/quotes/christopher_lee_725076

https://www.hollywoodreporter.com/news/general-news/christopher-lee-dead-horror-icon-734214/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Adevăratul castel al lui Dracula, vampirul fictiv al lui Bram Stoker

Epidemia mortală din Irlanda care l-a adus la viață pe Dracula

Marlon Brando, actorul care a refuzat Oscarul

Actorul francez Alain Delon a cerut să fie eutanasiat. Care ar fi motivul?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.