La vârsta de 14 ani, Christina de Markyate (1097 – 1161), provenind dintr-o familie aristocratică din Anglia medievală, se confrunta cu o dilemă profundă: un jurământ solemn de castitate, făcut în fața altarului după o vizită la St Albans Abbey, o lega de viața religioasă, însă familia ei o pregătea pentru o altă destinare – o căsătorie din motive politice. Situația a căpătat o turnură dramatică când Henric I, regele Angliei, cunoscut pentru abilitățile sale administrative și pentru reputația de suveran cu ambiții romantice, și-a manifestat interesul față de ea. Într-o epocă în care voința feminină era adesea sacrificată în favoarea alianțelor sociale, refuzul Christinei de a consimți la căsătorie a generat un conflict ce s-a întins pe parcursul unui deceniu. Se spune că atunci când fata s-a opus, părinții au târât-o spre altar, unde ar fi mușcat mâna preotului pentru a evita să pronunțe „Da”.
Presiunea a crescut, familia ei încercând să o convingă să renunțe la jurământul religios prin metode violente, incluzând izolare, umilințe publice și agresiune fizică. Totuși, fără succes. Christina a transformat rezistența ei într-un act de autonomie spirituală într-o societate dominată de interese patriarhale, care venerau sfinții virgini, dar pedepseau femeile ce refuzau căsătoriile impuse. Confruntarea sa cu Henric I a depășit statutul unei simple dispute personale, devenind un episod emblematic al tensiunii dintre autoritatea regală și libertatea individuală în Evul Mediu.
După ani de abuzuri, în 1115, Christina a fugit de acasă, îmbrăcându-se în haine bărbătești pentru a scăpa de urmăritori. S-a refugiat inițial lângă un pustnic numit Alfwen, apoi a petrecut patru ani într-o mansardă secretă din casa preotului Roger la Flamstead, menținându-și viața de rugăciune și ascetism, chiar și în condiții extreme. Această perioadă de izolare a fost una de purificare spirituală, dar și de risc: fără protecție oficială, Christina rămânea vulnerabilă la amenințările familiei și ale suporterilor regelui Henric. Totuși, hotărârea ei neclintită a atras atenția unor clerici influenți, printre care episcopul de Lincoln, Robert Bloet. Acesta, recunoscând autenticitatea jurământului ei de castitate și admirând tăria caracterului ei, a intervenit în 1118 pentru a-i asigura protecția Bisericii.
Cu statutul său oficial, Christina a devenit o figură respectată, iar în anii 1130, cu sprijinul abatelui Geoffrey de St Albans, a fondat o comunitate religioasă pentru femei la Markyate (Hertfordshire), pe care a condus-o ca prioră.
A oferit sfaturi clerului și nobililor, inclusiv abatelui Geoffrey, în probleme spirituale și administrative, iar viziunile mistice ale Christinei (documentate în The Life of Christina of Markyate, scrisă de monahi de la St Albans) au întărit reputația ei ca intermediar între lumea umană și cea divină. În deceniile următoare, influența spirituală a Christinei asupra abatelui Geoffrey a crescut considerabil. Viziunile sale mistice au avut chiar un impact în politica Bisericii: în timpul conflictului civil dintre regele Ștefan și regina Matilda, ea l-a sfătuit pe Geoffrey să evite călătoriile riscante pentru misiuni delicate, pretinzând revelații divine ce îl avertizau de pericole. Astfel, intervențiile sale au avut implicații practice în lupta pentru putere dintre coroană și cler.
În termeni de semnificație istorică, moștenirile Christinei de Markyate s-au concretizat prin refuzul ei de a accepta rolul tradițional.
