Chinezii și-au făcut „armată” din câini roboți similari cu Spot

O companie din China a creat roboți câine care seamănă cu cei produși de americanii de la Boston Dynamics.

Într-un videoclip viral pe Twitter, o companie chineză de robotică numită Unitree Robotics a prezentat o „armată” de câini robotici negri care se mișcau la unison pe sonorul Marșului Imperial din Războiul Stelelor.

Unitree Robotics pare a fi răspunsul Chinei la câinii robot Spot produși de Boston Dynamics. Compania chineză proiectează și fabrică roboți mobili, autonomi cu patru picioare, care sunt capabili să facă față obstacolelor și să se îndrepte.

Toate produsele lor sunt variante ale unui design similar cu un câine, inclusiv BenBen, Aliengo, Laikago și A1.

BenBen iese cel mai mult în evidență, fiind în conformitate cu Anul Nou chinezesc, pictat ca un bou și capabil să se așeze pe picioarele din spate. Videoclipul recent demonstrează capacitățile A1, cea mai versatilă platformă a companiei chineze de roboți. A1 oferă stabilitate pe teren accidentat, performanță multidirecțională și o viteză maximă de 3,3 m/s (11,88 km/oră), potrivit IFL Science.

Ar putea avea aplicații militare?

În ciuda entuziasmului manifestat în video, utilizatorii de pe Twitter s-au întrebat dacă nu cumva au aplicații militare. „Trebuie să știm un singur lucru despre acești roboți: cum să-i distrugem cât mai repede posibil”, a scris un utilizator.

Unitree a răspuns printr-un alt video cu roboți BenBen care efectuează diverse trucuri, afirmând că nu sunt „răi”.

Un grup de artiști a făcut furori pe internet, în urmă cu o lună, cu un robot Spot de la Boston Dynamics care circula cu un pistol paintball montat, sugerând că ar putea fi ușor înlocuit cu o armă letală. Boston Dynamics a condamnat rapid situația, declarând că roboții lor nu au ca scop violența.

Cu toate acestea, Spot a fost folosit în ultima vreme de poliția din Singapore, pe internet apărând videoclipuri care arată câinele robot prevăzut cu o cameră pentru a monitoriza dacă oamenii păstrau distanța socială în timpul pandemiei COVID-19. Au existat, de asemenea, încercări ale armatei SUA pentru a utiliza Spot ca robot de patrulare, precum și pentru a verifica de la distanță obiecte explozive, dar nu este clar dacă câinii robot vor continua să fie utilizați în acest sens.

Vă recomandăm să citiți și:

Cât costă robotul Spot produs de Boston Dynamics?

Robotul Spot a măsurat nivelul de radiații de la Cernobîl

Primul tablou realizat de robotul Sofia a fost vândut la o licitație

Forțele Aeriene ale SUA folosesc câinii roboți pentru a-și apăra bazele militare



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.