China acuză NATO de „mentalitate de Război Rece”: „Nu vom rămâne indiferenți”

Misiunea Chinei în Uniunea Europeană a cerut NATO „să nu mai exagereze teoria ameninţărilor chineze”, după ce liderii grupului au avertizat că ţara prezintă „provocări sistemice”.

Liderii NATO au adoptat o poziţie puternică faţă de Beijing într-un comunicat, la primul summit al preşedintelui Statelor Unite Joe Biden cu alianţa.

„Ambiţiile declarate ale Chinei şi comportamentul asertiv prezintă provocări sistemice pentru ordinea internaţională bazată pe reguli şi pentru securitatea alianţei”, au spus liderii NATO.

„Nu vom reprezenta o provocare sistemică pentru nimeni”

Noul președinte american a îndemnat liderii NATO să reziste autoritarismului şi puterii militare din ce în ce mai mari a Chinei, o schimbare de focalizare pentru alianţa creată pentru a apăra Europa de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, potrivit Mediafax.

Declaraţia NATO a „calomniat” dezvoltarea paşnică a Chinei, a evaluat greşit situaţia internaţională şi a indicat o „mentalitate de Război Rece”, au reacţionat reprezentanţii Chinei printr-un comunicat postat pe site-ul misiunii.

„Nu vom reprezenta o provocare sistemică pentru nimeni, dar dacă cineva vrea să ne prezinte drept provocare sistemică, nu vom rămâne indiferenți”, se mai precizează în comunicat.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.