China acoperă fiecare spațiu public din țară cu o rețea vastă de camere de supraveghere

China a accelerat programul panoptic de supraveghere în ultimii ani, iar acum se pare că proiectul se apropie de finalizare. Abilitatea de a urmări pe oricine în orice spațiu public al țării pare să fie la îndemâna guvernului.

Planul Chinei din 2015 presupunea că un program numit „Sharp Eyes” („Ochi ageri”) ar putea acoperi 100% din spațiile publice ale țării prin intermediul unor camere de supraveghere accesibile publicului până în anul 2020. Deși este dificil de măsurat din exterior progresul unui program din China, acum se pare că proiectul este aproape finalizat.

China a testat pentru prima oară proiectul „Sharp Eyes” în districtul Pingyi în 2013, înainte să anunțe o implementare a programului la nivel național doi ani mai târziu. Acum, poliția și cetățenii interesați pot accesa o rețea vastă de camere de supraveghere în orașe și zone rurale pentru a depista orice fel de activitate suspicioasă, potrivit Futurism.

Nu este clar cât de multe camere de supraveghere pot fi vizionate de poliția locală și cetățeni

Pe lângă faptul că astfel pot descoperi infracțiuni, cetățenii chinezi care au accesat camerele până acum au anunțat poliția cu privire la probleme de infrastructură, precum capace defecte de canalizare, dar și scheme de marketing dubioase.

Cu toate acestea, nu este clar cât de multe camere de supraveghere sunt conectate la sistemul guvernamental central versus cât de multe pot fi vizionate de poliția locală și membrii comunităților.

Un viitor îngrijorător pentru locuitorii Chinei

Unele guverne centrale investesc porțiuni uriașe din buget în astfel de programe de supraveghere. În 2018, orașul Zhoukou a cheltuit la fel de mult pe rețelele de supraveghere ca pe educație, o sumă dublă față de cât a alocat pentru protecția mediului. Totuși, în unele cazuri, cetățenii chinezi chiar au contribuit cu idei și bani pentru a instala camerele de supraveghere în comunitățile lor.

Gândul că toată lumea din China este sub supraveghere constantă este cu adevărat tulburător. Însă, programul pare conceput aproape în mod intenționat să insufle frică și suspiciuni în rândul vecinilor, ceea ce indică un viitor îngrijorător pentru locuitorii țării.

Vă mai recomandăm să citiți și:

10 lucruri bizare interzise în China

Nio, rivalul din China al Tesla, dezvăluie noul model ET7 cu o autonomie de peste 900 de kilometri

Noua rachetă Long March 8, lansată cu succes de China

China ar fi început să desfășoare experimente de editare genetică pentru a produce „supersoldați”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.