Chimiștii au dezvoltat un nou albastru natural pentru colorarea alimentelor

Pigmenții albaștri sunt destul de greu de obținut pentru că această culoare este excepțional de rară în natură. Chimiștii au descoperit acum o culoare albastru cyan care ar putea fi utilizată ca alternativă la coloranții alimentari sintetici pentru albastru folosiți în prezent.

Culoarea a fost obținută de cercetători de la Universitatea din California, Davis, și producătorii de alimente Mars Wrigley, din varza roșie, o legumă de culoare violet intens, folosită în mulți aditivi alimentari. A fost extrasă din antocianii (sau antocianinele) legumelor, pigmenți solubili în apă care se găsesc în diverse flori și fructe, precum afine și vinete, oferind nuanțe de roșu intens, violet sau albastru.

În varza roșie se găsește o cantitate mică de antocianină albastră naturală. Astfel, cercetătorii au dezvoltat o modalitate de a transforma alți antociani din varza roșie în antocianina albastră dorită, folosind enzime special concepute.

Cu ajutorul unui computer puternic, au analizat trilioane și trilioane de secvențe potențiale de proteine ​​pentru a proiecta o enzimă care să realizeze această conversie cu o eficiență mare.

Colorarea în albastru, o problemă

Denumirea industrială pentru colorarea alimentelor în albastru este albastru briliant FCF sau E133. Conform studiului publicat în revista Science Advances, noul colorant natural albastru cyan este „aproape identic” cu albastru briliant FCF și poate, totodată, să producă culori verzi mai intense în comparație cu mulți coloranți naturali de albastru existenți în prezent.

Dincolo de colorarea alimentelor, găsirea de noi nuanțe de albastru a reprezentat o problemă surprinzător de apăsătoare pentru oamenii de știință.

Credit foto: Pixabay

Doi pigmenți albaștri care au fost folosiți în mod regulat în vopselele tradiționale au mari probleme, albastru de Berlin eliberează cianură, în timp ce albastrul cobalt este și el toxic.

Alți pigmenți de albastru prezintă probleme pentru mediu sau de durabilitate. Acesta este motivul pentru care chimiștii au fost atât de încântați când au descoperit accidental albastru YInMn în 2009, primul pigment nou de albastru din 200 de ani.

De ce este rar albastrul în natură?

Nuanțele de albastru sunt foarte rare în natură. Multe dintre culorile care apar ca albastru sunt, de fapt, roșii și violete.

Albastrul adevărat poate fi găsit doar în câteva plante, însă se crede că singurul animal care produce un adevărat pigmentul albastru este fluturele obrina olivewing (Nessaea obrinus), potrivit IFL Science.

Oamenii de știință cred că este atât de rar din cauza fizicii luminii. Pigmenții apar de culoarea luminii pe care o reflectă și nu o absorb. Lumina albastră are mai multă energie decât celorlalte lumini în spectrul vizibil.

Vă recomandăm să citiți și:

De ce este albastru una dintre culorile cele mai „vii” întâlnite în natură

Rafael a recreat un pigment egiptean pierdut odată cu căderea Imperiului Roman

Descoperirea unui pigment rar pe dantura unui schelet infirmă o convingere străveche privind rolul femeilor în biserici

De ce părul nostru nu este albastru? Cercetătorii au o explicaţie surprinzătoare cu privire la acest fenomen



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.