Charles de Gaulle, arhitectul celei de-a V-a Republici

Charles de Gaulle a fost un general, politician francez și arhitectul celei de-a V-a Republici. Ideologia politică a lui De Gaulle, „gaullismul”, a devenit o influență majoră în politica franceză.

Charles de Gaulle s-a născut la Lille, Franța, la data de 22 noiembrie 1890 și a crescut la Paris, acolo unde tatăl său era profesor. De Gaulle a ales o carieră militară și a servit cu distincție în Primul Război Mondial.

În timpul anilor 1930, Charles de Gaulle a scris cărți și articole despre subiecte militare, criticând dependența Franței de Linia Maginot pentru apărarea împotriva Germaniei și susținând formarea coloanelor blindate mecanizate. Sfaturile sale au fost ignorate, iar în iunie 1940 forțele germane au atacat cu ușurință Franța. În calitate de subsecretar al Apărării Naționale, De Gaulle a refuzat să accepte armistițiul guvernului francez cu germanii și a evadat la Londra, acolo unde a anunțat formarea unui guvern francez în exil. Astfel, De Gaulle devenit lider al francezilor liberi.

Charles de Gaulle a retras Franța din NATO și a respins intrarea Marii Britanii pe piața comună

După eliberarea Parisului din august 1944, Charles de Gaulle a fost primit ca un erou în capitala Franței. În calitate de președinte al guvernului provizoriu, De Gaulle a îndrumat Franța prin redactarea constituției pe care se baza a IV-a Republică. Cu toate acestea, atunci când dorințele sale pentru o președinție puternică au fost ignorate, De Gaulle a demisionat. O încercare de a transforma scena politică cu un nou partid a eșuat, iar în 1953 Charles de Gaulle s-a retras din nou.

În 1958, o revoltă în Algeria deținută de francezi, alături de instabilitatea considerabilă din Franța, a distrus a IV-a Republică. Charles de Gaulle s-a întors din nou pentru a conduce Franța. Poporul francez a aprobat o nouă constituție și l-a votat pe De Gaulle președinte al celei de-a V-a Republici.

Puternic naționalist, Charles de Gaulle a căutat să-și întărească țara din punct de vedere financiar și militar. De Gaulle a sancționat dezvoltarea armelor nucleare, a retras Franța din NATO și a respins intrarea Marii Britanii pe piața comună. De asemenea, De Gaulle a acordat independență Algeriei, în pofida opoziției puternice de acasă și a coloniștilor francezi din Algeria, potrivit BBC History.

O grevă generală care a paralizat Franța și a pus în pericol a V-a Republică

În mai 1968, demonstrațiile violente ale studenților au zguduit guvernul lui Charles de Gaulle. A urmat o grevă generală care a paralizat Franța și a pus în pericol a V-a Republică. De Gaulle a organizat alegeri, iar țara l-a susținut, astfel punând capăt crizei.

În aprilie 1969, Charles de Gaulle a demisionat din funcția de președinte după ce a pierdut un referendum cu privire la o propunere de reformă. De Gaulle s-a retras la moșia sa de la Colombey-les-Deux-Eglises și a murit în urma unui atac de cord la data de 9 noiembrie 1970.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Viața unui francez din secolul XIX, scrisă pe pielea sa conservată în mod unic, decriptată acum

Dezvăluiri șocante și incomode. Testele nucleare desfășurate de Franța în Polinezia Franceză au contaminat 110.000 de oameni

Revoluția Franceză – câte evenimente de acest fel au fost, de fapt, în istoria țării?

Cum a ajuns REGINA exceselor Maria Antoaneta ”flagelul şi vampirul francezilor”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.