Cercetătorii tocmai au descoperit că un stejar din Italia are aproape 1.000 de ani

Deși măreții stejar mai cad uneori, există câteva cazuri rare în care acești copaci pot rezista un mileniu întreg, chiar și în condiții dure.

Datarea prin radiocarbon a dezvăluit că cel mai bătrân arbore de foioase din lume este situat în vârful unui versant stâncos dintr-un lanț muntos mediteranean, în Italia. De fapt, o întreagă comunitate de copaci trăiește aici. Iar unul dintre acești stejari a rezistat în fața temperaturilor aproape de îngheț, furtunilor de zăpadă, vântului extrem și secetei timp de peste nouă secole, mai exact 934 de ani.

Chiar și la altitudini ridicate, la peste 1.000 de metri deasupra nivelului mării, se pare că unele foioase pot supraviețui mai mult timp decât s-a crezut inițial.

„Martori ai trecutului”

„Acești copaci trainici sunt martori ai trecutului”, a spus Lucio Calcagnile, de la Universitatea din Salento, o subregiune din sudul Italiei.

„Istoria climei, activității solare, a impactului uman asupra mediului înconjurător, toate acestea sunt înregistrare în inelele sale și suntem siguri că alte descoperiri importante vor fi făcute”, a mai adăugat Calcagnile.

Însă, stejarul acesta nu este cel mai bătrân copac din lume, și nici nu este cel mai bătrân arbore de foioase. În condiții normale, coniferele pot trăi timp de mii de ani, în timp ce copacii cu flori au tendința să putrezească de la interior după câteva secole.

Întruchiparea naturii

Stejarul, poreclit Demeter, este protejat și se află într-un parc național izolat, iar autorii studiului au spus că viața sa lungă reprezintă faptul că natura poate prospera timp de milenii întregi, dacă are spațiul și timpul necesar, scrie Science Alert.

De asemenea, copacul crește în jur de 0,4 mm pe an, ceea ce sugerează că mai are mult de trăit. După cum reprezintă și porecla sa, provenită de la numele zeiței din mitologia greacă a recoltei și fertilității, stejarul este în multe feluri întruchiparea naturii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Descoperirea unor cercetători: copacilor le ”bate inima”

Faimosul stejar sub care stătea scriitoarea Agatha Christie s-a prăbuşit

Un ”copac al vieţii” dintr-o aşezare amerindiană s-a dovedit a fi doar un buştean care nu a fost mutat vreme de 800 de ani

Cel mai bătrân copac din lume



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.