Cercetătorii sunt puși în impas de un obiect care cu o masă intermediară stelelor neutronice și găurilor negre

Obiectul are o masă mai mare decât cea a unei stele neutronice, dar mai mică decât cea a unei găuri negre.

Astrofizicienii au anunțat recent faptul că au descoperit un obiect cu adevărat bizar care nu pare a se potrivi în nicio clasă de obiecte cunoscute. Mai exact, masa acestui obiect îl plasează între găurile negre și stelele neutronice, notează Futurism.

Acest obiect are 2,6 mase solare, cu doar 0,1 mase solare peste limita superioară teoretică a stelelor neutronice. Totuși, această masă este insuficientă pentru a fi clasificată drept gaură neagră conform criteriilor științifice actuale. Cercetătorii au ajuns la concluzia că cea mai mică masă pe care o gaură neagră o poate avea este de cinci mase solare.

„Cred că ideea unui decalaj de masă între obiecte ca un adevărat interval fără nimic în el este distrusă în mod progresiv”, explică Philippe Landry, cercetător al LIGO și al Universității California.

O stea neutronică neagră

În prezent, cercetătorii au decis să numească acest obiect misterios „stea neutronică neagră”, deși unii dintre aceștia încă se îndoiesc de existența acestuia.

Pe viitor, oamenii de știință vor avea de răspuns la o serie de întrebări extrem de importante despre natura acestui obiect, dar și a altor potențiale obiecte asemănătoare. Cercetătorii vor trebui să afle care este originea acestui corp cosmic neobișnuit și modul în care aceasta s-a format.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal Letters.

Citește și:

Cât de mult te poți apropia de o gaură neagră înainte să îi cazi în capcană

Astronomii au surprins o gaură neagră care a devorat atmosfera unei stele, lăsând în urmă doar nucleul acesteia

A fost detectată cea mai apropiată gaură neagră iar sistemul ei poate fi văzut, de pe Pământ, cu ochiul liber

Noi detalii despre prima coliziune gaură neagră-stea neutronică observată



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.