Cercetătorii se pregătesc pentru primul contact cu o civilizație extraterestră inteligentă

Universitatea St. Andrews din Scoția a anunțat formarea unui nou centru de cercetare, care reunește cele mai strălucite minți pentru a pregăti omenirea pentru ziua în care am putea avea primul contact cu o civilizație extraterestră inteligentă.

Search for Extraterrestrial Intelligence Post Detection-Hub (SETI) – institutul de cercetare care caută în Cosmos semnale ce ar putea proveni de la civilizații extraterestre inteligente – se dorește a fi un punct de întâlnire pentru experți care să conceapă un mod unificat de a răspunde extratereștrilor – în cazul în care aceștia vor intra în contact cu noi sau viceversa.

„Literatura științifico-fantastică este plină de explorări ale impactului asupra societății umane în eventualitatea descoperirii și chiar a întâlnirilor cu viața sau inteligența din altă parte. Dar trebuie să gândim mai departe de impactul asupra umanității. Trebuie să ne coordonăm cunoștințele de specialitate nu doar pentru a evalua dovezile, ci și pentru a lua în considerare răspunsul social uman, pe măsură ce înțelegerea noastră progresează și ceea ce știm și ceea ce nu știm este comunicat”, a declarat John Elliott, coordonatorul centrului de cercetare de la Universitatea St. Andrews, într-un comunicat de presă.

NASA încearcă să comunice cu posibilele forme de viață inteligente din Univers

La începutul acestui an, oamenii de știință de la NASA au actualizat un nou mesaj pe care îl vor transmite către orice formă de viață potențial inteligentă din spațiul cosmic. Totuși, ce am putea face dacă cineva sau ceva ne-ar răspunde?

Scopul noului centru de cercetare scoțian este de a încuraja elaborarea unor proceduri convenite la nivel internațional, în cazul în care vom stabili vreodată un contact cu o civilizația extraterestră.

Până în prezent, singurele reguli convenite au fost stabilite de comunitatea SETI, așa cum sunt prezentate în „Declarația de principii privind desfășurarea căutării de inteligență extraterestră” a Institutului SETI.

„Știm că nu ne putem permite să fim prost pregătiți”

Dar aceste reguli sunt foarte vagi. SETI Post-Detection Hub plănuiește să le revizuiască și să le extindă semnificativ, potrivit Futurism.

„Știm că nu ne putem permite să fim prost pregătiți – fără cârmă din punct de vedere științific, social și politic – pentru un eveniment care s-ar putea transforma în realitate chiar mâine și pe care nu ne putem permite să îl gestionăm greșit”, a adăugat John Elliott, coordonatorul centrului de cercetare de la Universitatea St Andrews.

Vă mai recomandăm și:

Un potențial semnal extraterestru vine din direcția unei planete asemănătoare Pământului, spun cercetătorii chinezi

Oamenii de știință vor colabora cu Artemis pentru a căuta viață extraterestră

Universul ar putea începe să se micșoreze, spun oamenii de știință. Cât de repede s-ar putea prăbuși Cosmosul?

Dezinfectant în Cosmos? Astronomii au identificat un alcool în spațiul interstelar



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.