Cercetătorii cred că un medicament pentru diabetul de tip 2 poate amâna procesul de îmbătrânire

Tot mai mulți oameni de știință cred că un tratament pentru diabetul de tip 2 ar putea fi cheia pentru încetinirea procesului de îmbătrânire.

Cercetătorii cred că tratamentul, numit metformină, poate ajuta la prevenirea sau încetinirea a trei afecțiuni asociate cu îmbătrânirea: demența, bolile cardiace și cancerul. Dacă metformina poate combate cduu eficiență aceste afecțiuni, medicamentul ar putea să ne prelungească durata de viață.

Limbajul este crucial aici: medicamentul ar putea prelungi durata de viață. Nu ne va face nemuritori.

Capabilitățile metforminei împotriva îmbătrânirii

„Aici nu este vorba despre izvorul tinereții. Asta înseamnă să întinerești o persoană bătrână. Ce spunem noi este că putem amâna îmbătrânirea”, a explicat Nir Barzilai, director al Institutului pentru Cercetarea Îmbătrânirii de la Colegiul de Medicină Albert Einstein, din SUA.

Barzilai face parte dintr-un grup de oameni de știință care s-au întâlnit în Spania în 2014 pentru a discuta metode de combatere a îmbătrânirii. Acea întâlnire a dus la formarea unui studiu clinic de șase ani numit Targeting Aging With Metformin (TAME), care va analiza mai în detaliu capabilitățile metforminei împotriva îmbătrânirii. Studiul va implica 3.000 de subiecți cu vârste între 65 și 79 de ani, iar cercetările vor fi desfășurate la 14 centre universitare din Statele Unite ale Americii.

Diabeticii care au folosit metformină au trăit mai mult decât cei care nu au folosit medicamentul

Cercetătorii din spatele TAME au fost încurajați să creeze studiul după ce au observat mai multe studii promițătoare. Unul publicat în jurnalul Diabetes Obesity and Metabolism a arătat dovezi că diabeticii care au folosit metformină au trăit mai mult decât diabeticii care nu au folosit medicamentul. Un studiu separat, publicat în jurnalul Cell Metabolism, a prezentat rezultate încurajatoare a tratamentului în cazul a celor trei afecțiuni menționate mai sus.

Într-o lume în care pandemia de coronavirus a avut un impact uriaș asupra populațiilor îmbătrânite, studiul este mai relevant și important ca niciodată, a spus Corinna Ross, profesor la Centrul de Cercetare Național din Texas. Ross studiază impactul medicamentelor precum metformina asupra animalelor.

Studiul ar putea determina modul în care vom îmbătrâni în viitor

„Uite ce se întâmplă acum. COVID-19 explodează în jurul nostru și oamenii cei mai amenințați sunt cei din centrele de bătrâni. Dacă putem reduce impactul îmbătrânirii, putem reduce impactul asupra familiilor, costurilor medicale, sistemului medical și asupra economiei în general”, a adăugat Ross, potrivit Futurism.

Este important să ținem cont de faptul că studiul, deși pare promițător, este încă în faza incipientă. Traiectoria sa de-a lungul următorilor ani va determina eficiența și aplicabilitatea completă a tratamentelor precum metformina și, posibil, modul în care vom îmbătrâni în viitor.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O nouă terapie genetică a inversat îmbătrânirea la șoareci fără efecte adverse observabile

Cercetătorii au reușit, în premieră, inversarea procesului de îmbătrânire umană. Ce fel de terapie au folosit

Dieta mediteraneană reduce efectele stresului și previne îmbătrânirea sistemului nervos

Alimentele „ultra-procesate”, asociate cu îmbătrânirea avansată la nivel celular



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.