Cercetătorii au folosit drone pentru a dezvălui secretele societăților de balene ucigașe

Filmările cu drone au surprins detalii fără precedent din viețile sociale ale balenelor ucigașe, iar prieteniile acestora par să fie incredibil de similare cu cele ale oamenilor.

Urmărind un singur grup de 22 de balene ucigașe timp de 10 zile, cercetătorii au observat o rețea complexă de relații, inclusiv prietenii foarte apropiate.

Balene ucigașe trăiesc toată viața în același grup în care s-au născut, însă asta nu înseamnă că trebuie să le placă în mod egal de toți membri ai acelui grup. De-a lungul vieții lor, relațiile cu alte balene din grup par să fie într-o continuă schimbare.

Prin intermediul filmărilor cu drone, oamenii de știință au observat că majoritatea balenelor au prezentat o preferință pentru compania unor anumiți indivizi, alegând să iasă la suprafață cu ei și să îi atingă mai mult decât pe alții.

Femelele tinere sunt sufletul petrecerii

Acestea sunt semne ale cooperării și apartenenței sociale, ceea ce sugerează o legătură strânsă. Deseori, aceste relații apropiate se formau între balene de același sex și aceeași vârstă.

„Descoperirile noastre arată că balenele preferă să interacționeze cu anumiți indivizi chiar și în astfel de grupuri foarte apropiate. Este ca și cum mama ta te aduce la o petrecere atunci când ești copil, o petrecere la care nu ai fi ales să te duci, însă, odată ajuns acolo, poți să alegi cu cine îți petreci timpul”, a explicat Michael Weiss, autor coordonat al studiului, de la Universitatea Exeter, Marea Britanie.

Judecând după contactul fizic dintre anumite balene ucigașe, femelele tinere sunt sufletul petrecerii. Acestea par să joace un rol central în rețeaua socială a grupului.

Cercetătorii nu sunt siguri de ce, însă aceștia sugerează că masculii adulți petrec mai mult timp căutând hrană și mai puțin socializând astfel încât să-și mențină corpurile uriașe.

„Am fost uimiți să vedem cât de mult contact există între balene”

„Am fost uimiți să vedem cât de mult contact există între balene, cât de tactile sunt acestea”, a precizat Darren Croft, ecolog comportamental de la Universitatea Exeter, potrivit Science Alert.

Croft este fascinat de paralele pe care le-a observat între balene și ale animale. „În cazul multor specii, inclusiv la oameni, contactul fizic are tendința să fie o activitate liniștitoare care întărește legăturile sociale”, a adăugat Croft.

Una dintre cele mai interesante paralele pe care Croft și colegii săi le-au observat are legătură cu vârsta. Cu cât o balenă ucigașă este mai bătrână, cu atât devine mai puțin socială. Acest aspect se aliniază cu modul în care se comportă alte animale sociale, care au tendința să devină mai puțin sociale pe măsură ce îmbătrânesc, inclusiv și noi oamenii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Detectoarele de bombe nucleare au dezvăluit o populație secretă de balene în Oceanul Indian

Una dintre cele mai mari balene din Marea Mediterană a fost găsită moartă de Garda de Coastă italiană

Balenele se reîntorc, în sfârșit, în regiunile polare, după 40 de ani de la interzicerea vânătorii comerciale

Descoperire rară în Thailanda: Scheletul unei balene, din urmă cu cel puțin 3.000 de ani, a fost găsit



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.