Fascinația oamenilor de știință pentru atmosfera exterioară a Soarelui, coroana, este datorată temperaturilor extreme, erupțiilor violente și proeminențelor enorme, filamente uriașe de plasmă ce se extind din suprafața solară. Acum, cercetătorii au captat fluxuri de plasmă nemaivăzute.
Deși vizibilă doar în timpul eclipselor totale de Soare și estompată de atmosfera tumultoasă a Pământului, coroana a rămas mult timp un mister greu de observat. Până acum.
Cu ajutorul unui sistem inovator de optică adaptivă numit Cona, instalat pe telescopul solar Goode de 1,6 metri (GST), operat de Centrul pentru Cercetare Solar-Terestră al NJIT, la Observatorul Solar Big Bear din California (SUA), oamenii de știință au acces la cele mai clare imagini obținute vreodată ale coroanei solare. De la „ploi coronale” impresionante până la fluxuri de plasmă nemaivăzute, noile înregistrări sunt colorizate artificial pentru a evidenția lumina emisă de plasma de hidrogen-alfa (zonele mai întunecate sunt, paradoxal, cele mai luminoase).
Fluxuri de plasmă nemaivăzute observați în coroana solară
Un fenomen remarcabil observat este „ploaia coronară”, fire subțiri de plasmă care se răcesc și se reîntorc spre suprafața solară, unele cu o grosime mai mică de 20 km.
Acel fenomen se produce când plasma din coroana solară, inițial foarte caldă, se răcește și se condensează. La fel ca picăturile de ploaie de pe Pământ, este atrasă în jos de gravitație. Totuși, spre deosebire de precipitațiile terestre, drumul nu este unul direct: fiind încărcată electric, plasma urmează liniile câmpului magnetic solar, formând arcuri fascinante, scrie Space.com.
Observațiile detaliate au relevat, de asemenea, o structură nouă, nevăzută anterior: formarea și prăbușirea rapidă a unui flux de plasmă extrem de fin, numit „plasmoid”. Într-o secvență video timelapse, acesta pare că se „strecoară” prin Soare cu o viteză de aproximativ 100 km/s. Cercetătorii consideră că este pentru prima oară când un plasmoid este observat direct.
Un alt moment deosebit este observația unei proeminențe solare care se reconfigurează rapid, „dansând” și răsucindu-se sub influența câmpului magnetic solar.
Suprafața aparent „pufoasă” a Soarelui rezultă din jeturi de plasmă efemere, cunoscute ca spicule, a căror origine rămâne subiect de studiu. Proeminențele solare, bucle imense de plasmă, sunt ancorate în fotosferă (stratul vizibil al Soarelui) și se extind adânc în coroana solară, însă mecanismele exacte ale formării lor rămân neclare.
Aceliputeri detaliate ale coroanei nu sunt doar impresionante din punct de vedere vizual, ci oferă și o oportunitate un
