Cercetătorii au descoperit ceva cu adevărat morbid pe fundul Oceanului Indian

Agenția științifică națională a Australiei (CSIRO) a găsit ceva cu adevărat surprinzător în abisurile Oceanului Indian, anume un cimitir de rechini, plin de dinți fosilizați, unii vechi de milioane de ani. Cimitirul a fost găsit în timpul unei investigații a două noi parcuri marine din Australia.

Inițial, cercetătorii au crezut că au scos la suprafață o plasă plină de sedimente și noduli de mangan. Însă apoi au aruncat o privire mai atentă.

„A fost uimitor, chiar a fost. Nu erau toate fosile, unele erau relativ recente, ale unor rechini mako și de la două specii înrudite cu marele rechin alb”, a declarat Dianne Bray, ofițer de colecții la Museum Victoria Research Institute, potrivit Science Alert.

Peste 700 de dinți de rechin, recuperați de pe fundul oceanului

Mai bine de 750 de dinți mineralizați, reprezentând o gamă largă de specii de prădători, au fost recuperați de la o adâncime de 5,4 kilometri.

Glen Moore, conservator la Western Australian Museum, a transmis că descoperirea cuprinde o combinație interesantă de părți moderne și vechi de rechin, inclusiv unele de la strămoșul imediat al megalodonului.

„Acest rechin s-a transformat într-un megalodon, care a fost cel mai mare dintre rechini, dar care a murit în urmă cu 3,5 milioane de ani”, a spus Moore într-un comunicat de presă al CSIRO.

Rechinii megalodon erau atât de masivi încât ar fi putut să înghită în întregime cel mai mare rechin al zilelor noastre, marele alb (Carcharodon carcharias).

Singurele indicii ale unor animale marine antice

Deoarece rechinii au, mai degrabă, schelete cartilaginoase decât oase, majoritatea rămășițelor se descompun înainte de a se fosiliza, cu excepția dinților și a solzilor ocazionali. Așa că aceste rămășițe sunt singurele indicii pe care le avem despre istoria de 450 de milioane de ani a acestor animale antice pe Pământ.

Nu este clar de ce atât de multe dintre aceste rămășițe, care acoperă o perioadă atât de lungă de istorie, au fost adunate într-un singur loc.

„Nu cunosc nicio explicație evidentă a motivului pentru care ar putea fi toți împreună, în afară de faptul că a fost poate un punct scăzut de pe fundul oceanului, așa că în cele din urmă ar fi ajuns aici”, a spus Moore.

Cimitirul cu dinți de rechin a fost găsit în timpul unei investigații a două noi parcuri marine, situate la 2.500 de kilometri de Coasta de Vest a Australiei.

Vă mai recomandăm și:

Cum a apărut un crater uriaș în apropiere de un oraș turistic din sudul Australiei

Oamenii riscă să provoace o extincţie fără precedent a marilor animale marine

Rechinul care seamănă cu personajul Venom din filmele Marvel există cu adevărat!

Imagini în premieră mondială arată marele rechin alb devorat de orci



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.