Cercetătorii au descoperit că trei specii de rechin din Noua Zeelandă strălucesc în întuneric

Oamenii de știință care studiază rechinii din Noua Zeelandă au descoperit că trei specii strălucesc în întunericul din adâncuri, inclusiv o specie care a devenit acum cea mai mare vertebrată luminoasă cunoscută.

Bioluminescența înseamnă producerea luminii vizibile printr-o reacție chimică de către organismele vii, este un fenomen răspândit în rândul speciilor marine, însă aceasta este prima oară când a fost documentat și analizat în cazul rechinilor kitefin, rechinul lucifer și rechinul lanternshark sudic.

Rechinii au fost colectați în timpul unor cercetări asupra peștilor de pe coasta de est a Noii Zeelande în ianuarie 2020.

Unul dintre cele mai puțin studiate ecosisteme de pe planeta noastră

Rechinul kitefin (Dalatias licha) poate crește până la 180 centimetri în lungime și este acum cea mai mare vertebrată luminoasă cunoscută. Cercetătorii l-au numit „rechinul luminos gigant”.

Cercetătorii, de la Universitatea Catolică din Louvain, Belgia, și Institutul Național pentru Cercetarea Acvatică și Atmosferică din Noua Zeelandă, au spus că descoperirile au repercusiuni pentru înțelegerea noastră privind viața din adâncurile mărilor. Acesta este unul dintre cele mai puțin studiate ecosisteme de pe planeta noastră.

Rechinii trăiesc în ceea ce este cunoscută drept zona mesopelagică sau „de amurg” a oceanului, la o adâncime de 200 și 1.000 de metri, în care lumina soarelui nu poate ajunge, scrie The Guardian.

Bioluminescența ar ajuta la camuflarea și protejarea rechinilor

Oamenii de știință au sugerat că strălucirea acestor trei specii de rechin ar ajuta la camuflarea și protejarea de posibili prădători.

Mai multe cercetări trebuie să fie desfășurate pentru a confirma ipoteza, au scris cercetătorii în studiul publicat în jurnalul Frontiers in Marine Science, precum și pentru a înțelege cum funcționează bioluminescența speciilor și posibile implicații pentru relațiile din pradă și prădător.

„De ce? Care este scopul?”

„Având în vedere imensitatea mărilor și apariția organismelor luminoase în această zonă, este tot mai evident acum că producerea luminii în adâncuri joacă un rol important pentru structura celui mai mare ecosistem de pe planeta noastră”, au scris oamenii de știință.

„Tiparul luminos al rechinilor era necunoscut și încă suntem foarte surprinși de luminozitatea înotătoarei dorsale. De ce? Care este scopul?”, a spus Jérôme Mallefet, cercetător principal la Laboratorul de Biologie Marină al Universității Catolice din Louvain, Belgia.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce se nasc rechinii tot mai slabi și bolnavi

Un rechin de mărimea unei camionete, descoperit eșuat pe o plajă de către pescarii dintr-un stat american

Imagini în premieră arată cum face față o broască țestoasă la atacul unui rechin

Imagini spectaculoase arată momentul în care un rechin este înghițit cu totul de un alt pește



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.