Cercetătorii au creat un ventricul perfect funcțional: cum ar putea ajuta studiul bolilor de inimă, în viitor

Deși cercetările privind tratamentele pentru bolile cardiovasculare au parcurs un drum lung în ultimele decenii, problemele de inimă încă pun viața în pericol multor oameni, în fiecare an.

Un mic model de lucru al unui ventricul uman ar putea deschide noi teretorii în dezvoltarea de noi medicamente și terapii, dar și pentru studierea dezvoltării afecțiunilor cardiovasculare, oferind cercetătorilor o alternativă etică și mult mai precisă.

Cercetătorii de la Universitatea din Toronto și de la Universitatea din Montreal din Canada au realizat un sistem de inginerie inversă a unui ventricul, care nu numai că bate ca adevărat, însă pompează lichid la fel ca o camera a inimii umane.

„Cu modelul nostru, putem măsura volumul de ejecție, cât de mult fluid este împins de fiecare dată când ventriculul se contractă, precum și presiunea acelui fluid”, a declarat Sargol Okhovatian, inginer la Universitatea din Toronto.

cercetatori-creare-inima-miniatura-care-bate
Fragment de inimă (ventricul), creat de oamenii de știință – imagine originală

Opțiunile precedente, privind bolile de inimă, lipsite de etică, ori ineficiente

Până acum, existau doar câteva opțiuni pentru a studia modurile în care o inimă bolnavă sau sănătoasă canalizează sângele.

Organele care nu mai sunt complet funcționale, cum ar fi cele îndepărtate într-o autopsie, oferă autenticitate fără a fi active.

Pe de altă parte, o inimă de animal permite cercetătorilor să testeze modul în care un organ viu funcționează sub influența unor tratamente nou dezvoltate, dar aceasta nu este întocmai cea mai etică opțiune.

Acest nou organ, asemănător inimii, a fost cultivat într-un laborator folosind un amestec de materiale sintetice și biologice.

Celulele, în sine, au fost derivate din țesuturile cardiovasculare ale șobolanilor tineri și apoi au fost crescute pe un strat imprimat dintr-un polimer cu caneluri pentru direcționarea creșterii țesutului.

Această combinație a forțat structura să imite alinierea fibrelor musculare ale inimii unui ventricul stâng uman, ultima cameră care lansează sânge în aortă, cu alte cuvinte.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.