Cercetătorii au creat o super-enzimă care descompune sticlele de plastic de șase ori mai repede

O super-enzimă care descompune sticlele de plastic de șase ori mai repede decât înainte a fost creată de oamenii de știință și ar putea fi folosită pentru reciclare în următorii doi ani.

Super-enzima, derivată de la bacterii care au evoluat în mod natural să se hrănească cu plastic, permite reciclarea completă a sticlelor. Oamenii de știință cred că prin combinarea acesteia cu enzimele care descompun bumbacul ar putea permite reciclarea hainelor confecționate din mai multe tipuri de materiale. Milioane de tone de astfel de haine sunt fie aruncate la gropi de gunoi fie incinerate.

Plasticul a contaminat întreaga planetă

Poluarea cu plastic a contaminat întreaga planetă, din Arctica până în cele mai adâncuri oceane, iar oamenii au ajuns să consume și respire particule de microplastice. Momentan, descompunerea sticlelor de plastic pentru a face altele noi din cele vechi este foarte dificilă, ceea ce înseamnă că și mai mult plastic este produs în fiecare an.

Super-enzima a fost produsă din două enzime diferite, ambele descoperite în bacterie care se hrănește cu plastic descoperită în 2016 în Japonia. Cercetătorii au dezvăluit o versiune modificată a primei enzime în 2018, care a început să descompună plasticul în doar câteva zile. Însă, super-enzima funcționează de șase ori mai repede.

O creștere dramatică a activității atunci când enzimele au fost unite

„Atunci când am unit enzimele, în mod neașteptat, am observat o creștere dramatică a activității. Aceasta este traiectoria pe care trebuie să o urmăm pentru a face enzime mai rapide care sunt mai relevante din punct de vedere industrial. Însă, este și o poveste despre ce ne poate învăța natura, iar apoi aplicând acele lecții în laborator”, a spus prof. John McGeehan, de la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, potrivit The Guardian.

Noua super-enzimă funcționează la temperatura camerei, iar McGeehan a mai subliniat că prin combinarea strategiilor diferite progresul spre folosirea comercială ar putea fi accelerat.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au găsit plasticul care „lipsea” din oceane

Cine mai reciclează plastic în 2020? Criza neştiută a planetei noastre

A fost creat un tip de plastic care poate fi reciclat la nesfârșit

Criza climatică doboară încă un record. A fost cea mai caldă vară din istorie pentru emisfera nordică



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.