Fiii cei mai mari aveau puterea în Egiptul antichității. De-a lungul decadelor, s-a crezut că familia egipteană anticainfățișează similitudini considerabile cu familiile contemporane. Însă, cercetătoarea Steffie van Gompel, doctorand în Egiptologie, demonstrează că adevărul era mult mai nuanțat: „În familiile egiptene, deseori era vorba despre fiul cel mare confruntându-se cu ceilalți copii.”
În diverse epoci ale istoriei egiptene, cuplurile înstărite aveau posibilitatea de a formaliza contracte de căsătorie. Aceste acte stipulau, de exemplu, ce bunuri aducea fiecare soț în căsnicie și cine le păstra în cazul unui divorț.
Pe baza acestor acorduri, s-a afirmat frecvent că femeile egiptene beneficiau de un statut superior în comparație cu cele din alte societăți ale vremii. „Spre deosebire de femeile din Grecia antică, ele aveau dreptul de a deține proprietăți,” explică Van Gompel. Aceasta este sursa imaginii obișnuite, mai ales în cultura populară, a femeii egiptene ca fiind puternică și independentă.
Însă, lucrurile nu sunt atât de clare. „A putea deține bunuri nu înseamnă automat că o femeie era liberă sau feministă. Pentru a înțelege cu adevărat statutul femeii în Egiptul antic, trebuie să examinăm întreaga structură familială: cine moștenește, cum se formează gospodăriile, cine rămâne în casa părinților,” afirmă cercetătoarea.
Fiii cei mai mari dețineau puterea în Egiptul antic. O societate clanară, nu nucleară.
Van Gompel a examinat contractele utilizând metodele clasice ale egiptologiei, traducând textele și interpretând cu precizie semnificația acestora. A combinat rezultatele cu metode din demografia istorică, rezultând concluzii surprinzătoare.
„S-a crezut mult timp că familia egipteană funcționa asemenea unei familii moderne: un cuplu formează o gospodărie, iar copiii se mută când ajung adulți. Însă din contractele de căsătorie reiese o altă realitate,” explică cercetătoarea.
Fiii cei mai mari erau cei care exercitau puterea. Studiile indică faptul că egiptenii operau după un model familial de tip clan. Majoritatea copiilor părăseau casa, dar unul dintre ei, de obicei fiul cel mare, rămânea în locuința părinților, împreună cu partenera sa. Astfel, gospodăria putea funcționa cu trei generații sub același acoperiș, măcar pentru o perioadă.
Puterea patriarhilor și poziția femeilor.
Această configurație îl făcea pe fiul cel mare o figură extrem de influentă. „Aș putea afirma că Egiptul era, în mod literal, un patriarhat,” susține Van Gompel, citată de Phys.org.
Autoritatea aparținea unei elite de bărbați vârstnici, care își exercitau controlul nu doar asupra fiicelor, ci și asupra fiilor: ei decideau cine cu cine se căsătorește și gestionau proprietățile chiar și după căsătoria copiilor lor. „Pentru că bunurile nu erau considerate personale, ci deținute de familie,” afirmă Van Gompel.
Cu toate acestea, această structură rigidă putea genera și oportunități pentru femei, subliniază cercetătoarea.
„Era mai degrabă o competiție între fiul cel mare și ceilalți frați, nu între bărbați și femei. Aceasta limita manifestarea unui misoginism evident. Mai mult, în absența unui fiu mai mare, o fiică putea fi aleasă pentru a continua linia familială, ceea ce era preferabil față de desemnarea unui nepot ca moștenitor,” continuă ea.
Prin urmare, femeile egiptene aveau cu adevărat un anumit grad de libertate și influență. Dar erau ele simboluri feministe? Van Gompel încheie fără ocolituri: „Îmi pare rău, dar tocmai am demontat această idee.”
