Cercetarea științifică și jurnalismul

În lumea academică, exactitatea și corectitudinea informațiilor contează. Datorită Internetului, publicul este mai implicat în știință decât înainte. Este și normal, având în vedere că știința și tehnologia ne influențează atât de mult viețile.

Majoritatea oamenilor își culeg informațiile din presă, iar prin intermediul rețelelor de socializare, aceștia ajută la distribuirea acestor știri, care într-un procent destul de mare, sunt doar interpretări ale jurnaliștilor. Așadar, am devenit din cititori, distribuitori de informație, iar o parte din jurnaliști, popularizatori ai științei. Însă cât de corecte sunt interpretările și cât de „alfabetizați științific” suntem pentru a discerne informațiile prezentate într-un articol?

Suntem bombardați în fiecare zi cu titluri senzaționale și povești incluzând fraze de genul „un grup de cercetători au descoperit recent că…”. Însă, evident, acestea nu sunt rapoarte originale ale cercetării științifice. Studiile sunt publicate în jurnale de știință și din păcate, până ajung la public, ele își pierd atât forma cât și esența.

Fizicienii, chimiștii, biologii, etc. publică cercetările în reviste științifice, care sunt fundamental diferite de ziarele de știri. Articolele din revistele științifice nu sunt scrise de jurnaliști – sunt scrise de oameni de știință. Articolele științifice nu sunt povești senzaționale destinate să distreze cititorul cu o descoperire uimitoare. Aceste articole descriu rezultatele autorilor și sunt destinate comunității științifice prezentate într-o manieră transparentă.

Un articol științific începe cu abstractul care conține toate elementele de bază al unui articol științific, urmat de introducere, unde se reamintesc rezultatele din literatura de specialitate care se află în strânsă legătură cu articolul. Tot aici este descris foarte clar cadrul științific al lucrării și sunt menționate metodele de cercetare și scopul lucrării. Apoi urmează nucleul articolului științific, analiza datelor și detalierea metodelor folosite. Aici sunt prezentați algoritmii, tehnologiile și cadrul de evaluare a rezultatelor, detaliate pas cu pas în așa fel încât oricine va citi lucrarea să poată fi capabil să reproducă experimentul. Urmează o secțiune unde sunt prezentate rezultatele studiului, probabil cea mai importantă parte a unui articol științific, urmate de concluzii și bibliografie.

O altă diferență este că articolele din publicațiile științifice trec printr-un proces de verificare, în care alți oameni de știință evaluează calitatea și meritul cercetării înainte de a fi publicat. Acesta este un proces mult mai lung și mai riguros decât editarea și verificarea informațiilor care se desfășoară într-o publicație de știri.

Articolele științifice sunt prezentate fără o interpretare lucrurilor, așa cum adesea se întâmplă în cazul literaturii științifice de mâna a doua – în agențiile de știri. Tonul și vocabularul specializat într-un articol științific este unul riguros, deloc poetic, și poate îngreuna citirea, însă înțelegerea acestor articole este o abilitate și, ca orice altă abilitate, necesită practică, cunoștințe și experiență pentru a o stăpâni. Nu este, însă, o sarcină imposibilă.

Credibilitatea sursei

Dacă „afirmațiile extraordinare necesită explicații extraordinare”, uneori și explicațiile, oricât de extraordinare ar fi ele, tot ne pot păcăli. Și nu doar atât, uneori, chiar și sursele credibile pot conține erori.

Apariția Internetului a permis publicarea rezultatelor științifice mai rapid decât oricând. Articolele din jurnale sunt disponibile online înainte ca acestea să fie tipărite. Această distribuție rapidă a informației poate accelera ritmul științei, deoarece ele pot fi examinate și replicate. Dar fluxul nu se oprește aici, jurnaliștii pot prelua aceste studii și le pot mediatiza. Consumatorii acestor informații trebuie să fie conștienți că, în știință, primul raport al unei constatări nu este niciodată și ultimul cuvânt.

Uneori unele descoperiri nu au trecut testul timpului și cu cât există mai multe date din surse diferite, cu atât putem avea încredere mai mare în acea concluzie. De exemplu, în anul 2004, Woo Suk Hwang (în imagine), un medic veterinar din Coreea de Sud, a anunțat că a realizat ce nimeni nu mai reușise până atunci: clonarea unei celule stem embrionare umane. Evident că știrea s-a împrăștiat în întreaga lume și nimeni nu-și mai amintește și de concluzia finală: în următorii doi ani, după analiza atentă a imaginilor din lucrarea sa publicată ce păreau a fi manipulate, așa-numita descoperire a fost dovedită ca fiind o fraudă. Pe măsură ce alte cazuri au ieșit la iveală, multe reviste au început să cerceteze mai atent imaginile din lucrările științifice, folosind deseori programe de calculator pentru a analiza digital imaginile și pentru a descoperi editările.

Suntem oameni și putem greși. Uneori se face apel la autoritate folosind păreri ale unor oameni de știință ca și argument. De exemplu, profesorul francez Luc Montagnier (în imagine), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2008, a afirmat în luna aprilie a acestui an că noul tip de coronavirus (SARS-CoV-2) nu este de origine naturală, ci a fost fabricat într-un laborator din provincia Wuhan. Există numeroase studii în care s-au comparat caracteristicile genomului SARS-CoV-2 și toate arată că originea virusului este una naturală și că a apărut prin mutații genetice, la fel cum apar toate virusurile noi, prin aceleași mecanisme biologice care afectează orice formă de viață de pe Pământ. Și asta pentru că evoluția nu este „doar o teorie”. În știință, teoriile chiar funcționează.

Mai mult, oricine cu ceva cunoștințe de biologie și genetică poate analiza datele acasă, deoarece genomul virusului SARS-CoV-2 este public, la fel ca și genomurile altor virusuri din familia coronavirusurilor.

În știință nu contează opinia oamenilor, oricine ar fi aceștia, ci rezultatele studiilor după riguroase verificări.

Educația științifică și pseudoștiintele

O persoană mai informată nu este mai inteligentă; citirea unor site-uri de știri nu o face mai educată. Nici nu este acesta scopul jurnaliștilor, dar această lipsă de alfabetizare științifică are un impact mult mai mare decât pare la prima vedere.

Lipsa educației științifice se observă peste tot, în presa scrisă, online sau TV și dă naștere teoriilor conspiraționiste, a refuzării vaccinurilor sau a tot felul de metode de tratamente alternative, naturiste. Evident, oamenii când nu înțeleg un lucru, tind să-l respingă. Aceștia nu înțeleg cum funcționează un vaccin, nu înțeleg cum putem trăi pe un obiect sferic, nu înțeleg cum alți oameni au putut ajunge pe Lună. Este mai simplu să crezi că SARS-CoV-2 a fost creat în laborator, că guvernele ne otrăvesc cu substanțe aruncate din avion sau că tehnologia 5G a fost inventată ca să țină sub control populația globului.

Pseudoștiintele încep acolo unde se termină educația științifică, iar teritoriul acaparat de ele este enorm de mare, fără să realizăm că fiecare dintre noi suntem responsabili pentru acest lucru, chiar și cu cele mai mici acțiuni ale noastre, precum o distribuire pe Facebook.

Ar trebui să acordăm prioritate educației și științei în paralel cu reforma educației pentru a fi mai deschisă, flexibilă și incluzivă, pentru a sprijini generațiile tinere care se dezvoltă într-o lume aflată într-o evoluție mai rapidă decât oricând.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.