Centrul Ceh vine cu "Occupied Cinema" şi pelicula mută "Erotikon" în seria sa de filme


Centrul Ceh din Bucureşti îşi continuă programul sezonului de toamnă al seriilor Documentary Mondays şi Fiction Tuedays cu două noi proiecţii, “Occupied Cinema” şi “Erotikon”, în primele două zile ale săptămânii viitoare, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Pe 26 noiembrie, va fi prezentat documentarul “Occupied Cinema”, iar, pe 27 noiembrie, filmul mut ceh “Erotikon”. Ambele proiecţii vor avea loc la ora 20.00, cu intrarea liberă, scrie Mediafax.

“Occupied Cinema”, de Senka Domanović, îi are ca protagonişti pe membrii unui grup de activişti sârbi ce luptă împotriva privatizării unui cinematograf din Belgrad. “Războiul de gherilă reuşeşte să aducă împreună indivizi ce aparţin mai multor clase sociale, uniţi de principii comune. Scopul ultim al combatanţilor este schimbarea realităţii sociale şi a valorilor promovate de sistemul politic. Tensiunile apar, însă, în momentul în care ia naştere conflictul între viziunile diferite ale activiştilor, conform cărora realitatea ar trebui modificată astfel încât să satisfacăbinele comunităţii”, explică realizatorii.

Proiecţia de marţi, “Erotikon”, este o producţie regizată de Gustav Machatý în 1929. Pelicula prezintă povestea frumoasei Andrea, o tânără sedusă şi abandonată de George Sydney, un călător găzduit de tatăl fetei în contextul unor evenimente neplăcute. Odată cu depistarea unei sarcini neaşteptate, presiunea socială o împinge pe protagonistă să-şi părăsească locuinţa şi să înceapă o viaţă nouă. Andrea se căsătoreşte cu un alt bărbat şi fătul este născut mort. În timp, circumstanţele o aduc din nou în contact cu George, ceea ce îi trezeşte din nou pasiunea pentru el, se arată în prezentarea filmului.

“De la valorile morale şi etice ale societăţii şi ale sistemului politic prezentate în documentarul «Occupied Cinema» trecem la drama tinerei Andrea, protagonista unei poveşti de dragoste, ce o transformă în victima naivităţii sale. Chiar dacă abordează subiecte şi realităţi din perioade temporale diferite, cele două filme surprind şi chestionează relaţiile interumane şi modul de raportare la instituţiile şi valorile promovate de societate. În timp ce, în «Erotikon», Andrea este o victimă supusă, ce alege să se conformeze presiunilor sociale, activiştii din «Occupied Cinema» se revoltă împotriva măsurilor implementate de autorităţi la nivel comunitar. Deşi au perspective diferite asupra normelor sociale şi politice, cele două filme prezintă alternative ale reacţiilor indivizilor la acestea”, consideră reprezentanţii Centrului Ceh.

Aceasta este penultima serie de proiecţii din cadrul Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays din această toamnă. Intrarea la evenimente este liberă, iar accesul se face începând cu ora 19.30.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.