În centrul Arizonei, cercetătorii au realizat o descoperire qui schimbă perspectivele oferite despre originile vieții zburătoare pe planetă. Eotephradactylus mcintireae, denumit poetic „zeița zorilor cu aripi de cenușă”, este cel mai vechi pterozaur identificat vreodată în America de Nord. Nu doar vârsta sa – aproximativ 209 milioane de ani – este impresionantă, ci și dimensiunile: era atât de mic, încât putea sta pe umărul unui adult.
Această descoperire provine dintr-un depozit fosil de proporții, localizat în Parcul Național Petrified Forest din Arizona. Acolo, printre peste 1.000 de fosile triassice, s-a păstrat acest exemplar minuscul, îngropat în cenușă vulcanică și sediment, mărturie a unei lumi dispărute cu mult timp înainte de apariția dinozaurilor giganți.
Eotephradactylus mcintireae este un nume dificil de articulat, dar îndrăgit de paleontologi. Numele său combină termenul „tephra” (cenușă vulcanică), reflectând mediul în care fosila a fost conservată, cu numele zeiței grecești Eos, emblemă a zorilor. Este o alegorie admirabilă pentru rolul său în evoluția pterosaurilor: începutul unei epoci de dominație aeriană.
Specia a fost denumită astfel și în cinstea voluntarei Suzanne McIntire, care a scos la iveală una dintre cele mai semnificative fosile – o mandibulă – în 2013. În realitate, întreaga descoperire a fost rezultatul unui efort colectiv început în 2011, când cercetătorii au identificat formatiunea fosiliferă Owl Rock Member, parte a Formațiunii Chinle. Având în vedere că fosilele erau extrem de fragile, au fost extrase blocuri mari de rocă pentru a fi procesate cu atenție în laborator.
Ajuns în mâinile paleontologului Ben Kligman, specimenul a fost examinat detaliat. Inițial, el a considerat că nu poate fi vorba de un pterozaur, dat fiind că nu fusese găsit anterior niciun exemplar atât de timpuriu în America de Nord și nici într-un mediu fluvial. Totuși, forma specifică a maxilarului și a dinților a eliminat orice incertitudine.
O lume antică surprinsă în mijlocul unei inundații
Fosilele din Owl Rock au fost păstrate grație unui eveniment devastator: o posibilă inundație bruscă care a acoperit ecosistemul cu sedimente și cenușă, protejând miraculos o întreagă comunitate de viețuitoare. Regiunea, la acea vreme aproape de ecuator în supercontinentul Pangaea, era dominată de râuri și canale într-un peisaj semiarid.
În acest peisaj, Eotephradactylus zbura printre țestoase primitive, amfibieni gigantici și veri crocodilieni înarmați cu plăci osoase. Această diversitate de creaturi forma un mozaic fascinant de specii „noi” și vechi, într-un echilibru fragil înainte de extincția în masă de la finalul Triasicului, acum 201 milioane de ani.
Importanța descoperirii nu se limitează la identificarea unei noi specii. Este prima dată când o astfel de comunitate de vertebrate – cu pterozauri, broaște, reptile mici și țestoase – este găsită coexistând înainte de sfârșitul Triasicului. Până în prezent, aceste asocieri fuseseră observate doar în perioade ulterior: Jurasic și Cretacic.
Mic, delicat, dar revoluționar
Spre deosebire de verii săi impozanți care aveau să domine cerurile în epocile următoare, Eotephradactylus era modest. Avea dimensiunea unui pescăruș, cu un corp atât de fragil încât este incredibil că o mandibulă a supraviețuit până în prezent. Detaliile anatomice îl încadrează
