Cel mai rapid tren din lume, confirmat: cât de departe este România de așa ceva, ai fi uimit

Cel mai rapid tren din lume se găsește în Japonia, L0 Series Maglev. În mod surprinzător, avem și în România trenuri incredibil de rapide, dar trebuie să-și alinieze viteza de deplasare la limitele infrastructurii, iar acelea sunt dezastruoase.

Dezvăluit inițial în noiembrie 2012, cel mai rapid tren din lume poate fi identificat cu ușurință, are un ”bot” aerodinamic cu o lungim de 5 metri, menit să-i reducă frecarea cu aerul, să-i sporească viteza și să-i micșoreze consumul de energie. Pe 21 aprilie 2015, atingerea o viteză de deplasare record egală cu 603 kilometri pe oră. Cu acea valoare, a intrat în Cartea Recordurilor. Recordul anterior fusese stabilit de un alt tren Maglev din Japonia și era de 581 kilometri pe oră. Merită reținut că, din actualul top 10 al celor mai sprintene trenuri din lume, cinci sunt japoneze.

Cel mai rapid tren din România poate mult și face puțin

Din motive greu de înțeles, dacă nu imposibil, Astra Trans Carpatic, o companie feroviară privată care activează pe teritoriul României, are în posesie un tren ce atinge o viteză maxim de 200 kilometri pe oră, în teorie. În realitate, el se deplasează de cele mai multe ori cu o viteză de trei sau patru ori mai mică decât atât. Infrastructura românească îl sabotează.

Ca referință, compania cu pricina a fost înfiinţată în 2014, fiind un operator privat. Între timp, a ajuns să se laude cu locomotive şi vagoane la standarde înalte, însă infrastructura locală nu îi permite să îşi folosească trenurile la capacitate maximă. Infrastructura feroviară de la noi permite o viteză în jur de 60 de kilometri pe oră în cazul trenurilor de călători, însă acest lucru e relativ. Există multe porţiuni de cale ferată unde sunt restricţii, astfel că, în acele zone, viteza poate să ajungă să scadă enorm. Tocmai din acest motiv, dacă ți s-a părut vreodată că poți depăși vreun tren în alergare liberă, dacă era din România, probabil că ai avut dreptate.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.