Cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, în carantină, după descoperirea a 4 cazuri de transmitere locală

Noua Zeelandă a anunţat descoperirea a patru cazuri de COVID-19, primele de transmitere locală după 102 zile fără infectări, așa că de miercuri, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă intră în carantină, iar dizolvarea Parlamentului a fost amânată.

O carantină de trei zile a fost impusă rapid în Auckland după confirmarea a patru cazuri.

Locuitorilor din Auckland li se va cere să rămână acasă, vor fi interzise adunările mari, vor fi închise întreprinderile neesenţiale şi vor fi reintroduse unele restricţii de distanţare socială şi în restul ţării.

Premierul ţării, Jacinda Ardern, a amânat, de asemenea, miercuri, dizolvarea Parlamentului, în urma ultimelor cazuri COVID-19, potrivit BBC.

Dizolvarea Parlamentului, care trebuie să facă loc pentru alegerile generale, a fost amânată până luni.

Ardern a declarat că nu a fost luată încă o decizie privind amânarea alegerilor- programate pentru 19 septembrie.

„Avem ceva timp să lucrăm la acest lucru”, a spus ea, potrivit unui raport TVNZ.

Rezultate mai bune în Noua Zeelandă comparativ cu alte țări

Noua Zeelandă are rezultate mai bine decât alte ţări, înregistrând doar 1.220 de cazuri şi 22 de decese.

Marți, Jacinda Ardern a anunţat că autorităţile locale au identificat 4 noi cazuri de COVID-19, după 102 zile în care naţiunea din Pacific nu raportase infectări.

Cei patru bolnavi locuiesc în aceeaşi casă, în Auckland, şi s-au infectat dintr-o sursă necunoscută.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.