Ce sunt „visele febrile” și ce determină apariția lor?

Visarea reprezintă o parte firească din viață, iar oamenii de știință consideră că aceste episoade din timpul somnului celui mai profund pot chiar să aducă beneficii memoriei. Dar atunci când suntem bolnavi, subconștientul nostru poate deveni foarte creativ. Aceste vise bizare și, uneori, neliniștitoare, sunt cunoscute drept „vise febrile” și există câteva explicații pentru care acestea apar atunci când suntem bolnavi.

Visăm într-un stadiu al somnului cunoscut drept Mișcarea rapidă a ochilor (REM), în timpul căruia – surpriză, surpriză – ochii noștri se mișcă foarte rapid. Dar să visezi este o parte normală din viață, despre care oamenii de știință cred că îmbunătățește memoria și percepția asupra realității, potrivit IFL Science.

„Visele febrile”, pe de altă parte, pot fi o experiență ceva mai diferită. Acestea vor fi uneori similare unor coșmaruri, jucându-se în mod ciudat cu creierele noastre până când pot deveni supărătoare, astfel încât să pricinuiască un sentiment neplăcut atunci când ne trezim.

Ce sunt „visele febrile”?

Încă nu există nicio dovadă care să sugereze că „visele febrile” sunt în sine dăunătoare în vreun fel, în afară de potențialul de tulburare mintală. Acestea însă apar în asociere cu o temperatură ridicată, iar asta poate fi periculos, spun specialiștii.

O temperatură sănătoasă a corpului uman poate varia de la persoană la persoană, dar cei mai mulți oameni vor spune că media temperaturii corpului uman este de 37 de grade Celsius – un număr care provine dintr-o carte medicală scrisă de medicul german Carl Reinhold August Wunderlich în 1868. Cu toate acestea, cercetări mai recente sugerează că această cifră a scăzut la aproximativ 36,6 grade Celsius.

„Visele febrile” apar atunci când temperatura corpului uman trece de media normală, iar supraîncălzirea are efecte negative asupra corpurilor noastre.

De ce avem „vise febrile”?

În timpul unui somn nocturn normal, oamenii trec prin mai multe runde de REM, dar cu fiecare ciclu de somn subsecvent, memoria viselor de dinainte este ștearsă. Cu toate acestea, dacă te trezești, ai mai multe șanse să îți amintești visul, făcându-l să pară „mai viu” în propria minte.

Același efect poate să apară ca un rezultat al stresului, motiv pentru care o mulțime de oameni au declarat că au avut vise mai ciudate în perioada cea mai intensă a pandemiei.

Un alt motiv pentru care avem „vise febrile” atunci când suntem bolnavi ar fi efectul pe care căldura îl are asupra creierului. Supraîncălzirea poate perturba buna funcționare cognitivă, astfel încât, pe măsură ce creierul nostru se luptă mai departe cu „condiții de lucru” nefavorabile, organul are de suferit.

„Visele febrile” ar putea să înceteze dacă temperatura din încăpere este reglată.

Vă mai recomandăm și:

Sigmund Freud, psihiatrul care a scandalizat lumea ştiinţifică. Ce ascund visele şi sexualitatea reprimată – VIDEO

Oamenii de știință au descoperit o modalitate de a declanșa visele lucide. Cum funcționează?

O nouă teorie despre adevărata semnificație a viselor. Care este, de fapt, scopul viselor

Oamenii de știință au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce dorm și visează



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.